Trei oligarhi evrei suspectaţi de legături cu preşedintele Putin şi-au dat demisia dintr-o organizaţie filantropică

Vladimir Putin

Trei oligarhi evrei suspectaţi de legături cu preşedintele rus Vladimir Putin şi-au dat demisia dintr-o organizaţie filantropică importantă, pe care au înfiinţat-o, după ce au fost afectaţi de sancţiuni în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

Mihail Fridman, Petr Aven şi German Khan vor renunţa la funcţiile deţinute în cadrul Genesis Philanthropy Group (GPG), se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri.

"Pentru a permite grupului să rămână fidel misiunii sale şi să construiască pe bazele pe care le-am creat în ultimii 15 ani, toţi trei au demisionat din consiliu", se arată în comunicat.

Cei trei oligarhi evrei au fost afectaţi de sancţiunile internaţionale din cauza suspiciunilor cu privire la legăturile cu preşedintele Vladimir Putin, scrie Agerpres.

Mihail Fridman, născut în Ucraina şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, şi Petr Aven, născut în Rusia, au negat "orice legături financiare sau politice" cu preşedintele Putin.

Citește și
test nuclear
Fondatorul grupului ”Time Machine”: ”Dacă Putin apasă butonul nuclear, în 15 minute ne va șterge de pe fața Pământului”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

GPG a indicat că misiunea sa este, printre altele,"să consolideze identitatea evreiască printre evreii vorbitori de limbă rusă din întreaga lume şi să promoveze înţelegerea între evreii care trăiesc în Israel şi în diaspora".

Organizaţia a promis zece milioane de dolari pentru a-i ajuta pe evreii "afectaţi de criza din Ucraina".

Preşedintele consiliului de administraţie al organizaţiei, Ghenadi Gazin, a indicat vineri că îşi păstrează funcţia şi că demisiile nu vor afecta angajamentele grupului Genesis.

Invazia rusă a scos în evidenţă presupuse legături ale evreilor ruşi bogaţi cu Vladimir Putin, precum Roman Abramovici. Recent, memorialul israelian al Holocaustului, Yad Vashem, şi-a suspendat parteneriatul cu acest oligarh rus, care era unul din cei mai mari donatori ai săi.

De la invadarea Ucrainei pe 24 februarie, Israelul a avut grijă să nu condamne prea puternic ofensiva lansată de Rusia, subliniind legăturile puternice care o unesc atât cu Moscova, cât şi cu Kievul.

Duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se adreseze parlamentarilor israelieni prin videoconferinţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 25. ONU: Cel puţin 902 civili au fost ucişi de la începutul războiului

copil refugiat
UNICEF: Copiii ucraineni refugiați sunt supuși unui risc major de trafic de persoane

UNICEF a avertizat că refugiații minori din Ucraina sunt supuși unui risc major de trafic de persoane și exploatare.

zelenski, putin
Moscova acuză Kievul că planifică să însceneze un atac asupra unor facilităţi diplomatice

Moscova a acuzat Kievul sâmbătă seara că plănuieşte să însceneze un atac asupra unor facilităţi ce găzduiesc diplomaţi occidentali în Lvov, oraş din vestul Ucrainei.

mama copil
O mamă din Ucraina și-a protejat fiica în fața bombardamentelor cu propriul trup

O mamă și-a acoperit fetița în vârstă de o lună cu propriul trup atunci când casa lor din Kiev a fost bombardată.

zelenski
Nestle, criticată de Zelenski pentru că nu se retrage din Rusia. Reacția companiei

Președintele Zelenski a criticat firmele elvețiene care au ales să-și continue afacerile în Rusia.

Artem Datsishin
Un fost partener de dans ucrainean al Alinei Cojocaru a murit în bombardamentele rușilor. Mesajul emoționant al româncei

Artem Datsishin, un dansator de balet de la Opera Națională din Ucraina, a murit după ce a fost rănit în bombardamentele Rusiei.

boris johnson
Boris Johnson: Putin este „complet panicat” de frica unei posibile revoluții pro-democratice în Moscova

Președintele Vladimir Putin este „complet panicat” de frica unei posibile revoluții în Moscova, susține premierul britanic Boris Johnson.

Ucraina, razboi
Război în Ucraina, sinteza celor mai noi evenimente. Rușii nu reușesc să facă progrese

Bombardamentele Rusiei continuă să distrugă țara vecină, dar trupele Kremlinului încă nu reuşesc să îşi revendice vreo victorie importantă. 

Zelenski și Putin
Ministrul turc de Externe spune că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord de pace

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, afirmă că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord pe subiecte "critice", el exprimându-şi speranţa într-o încetare a focului dacă cele două părţi nu vor da înapoi de la progresele obţinute până acum.

soldati rusi, Rusia, Ucraina
14.700 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul războiului, susține armata Ucrainei

Forţele armate ucrainene au revizuit bilanţul pierderilor estimate provocate Rusiei, anunţă Kyiv Independent, potrivit News.ro. 14.700 de soldaţi ruşi ar fi decedat de la 24 februarie până în prezent.  

Andrey Paliy
Un ofiţer superior al marinei ruse a fost ucis, susţine Ucraina

Autorităţile din Ucraina anunţă că a fost ucis în timpul ostilităţilor un ofiţer superior de navă rus, potrivit BBC, scrie News.ro. 

Papa Francisc
Papa Francisc imploră comunitatea internaţională să pună capăt acestui război abject

Papa Francisc a implorat comunitatea internaţională să se angajeze pentru a pune capăt războiului din Ucraina, pe care l-a calificat drept abject şi un masacru absurd, după rugăciunea Angelus rostită duminică în piaţa San Pietro, relatează EFE

razboi
O ucraineancă, mamă a patru copii, a povestit cum a primit bani de la un român într-o benzinărie

O ucraineancă, mamă a patru copii, care se afla în tranzit în România, a povestit pe Facebook cum un bărbat român i-a dat 200 de lei ca să o ajute, într-o benzinărie din Moieciu.

Citește și...
Război în Ucraina, ziua 24. ONU: Cel puţin 847 de civili au fost ucişi
Război în Ucraina, ziua 24. ONU: Cel puţin 847 de civili au fost ucişi

Bombardamentele continuă pe mai multe fronturi în Ucraina. O situaţie de-a dreptul disperată este în Mariupol, unde luptele între cele două tabere au ajuns până în centrul oraşului. 

Fondatorul grupului ”Time Machine”: ”Dacă Putin apasă butonul nuclear, în 15 minute ne va șterge de pe fața Pământului”
Fondatorul grupului ”Time Machine”: ”Dacă Putin apasă butonul nuclear, în 15 minute ne va șterge de pe fața Pământului”

Muzicianul rus, fondatorul grupului Time Machine, Andrei Makarevich, a publicat o postare în care a asigurat că dacă președintele rus Vladimir Putin „apăsă butonul nuclear”, atunci întreaga lume va fi „ștersă de pe fața Pământului”, scrie Obozrevatel.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.