Terorist Al-Qaeda, arestat în SUA pentru plănuirea unui atac cu avionul în stilul 11 septembrie

Terorist Al-Qaeda, arestat în SUA pentru plănuirea unui atac cu avionul în stilul 11 septembrie
Getty

Un kenyan afiliat grupării teroriste Al-Qaeda a fost arestat în SUA pentru plănuirea unui atac în stilul celui din 11 septembrie 2001. Bărbatul se antrenase ca pilot de avioane și viza cea mai înaltă clădire dintr-un important oraș american.

 

Bărbatul era membru al grupării Shabab, filiala Al-Qaeda din Africa de Est, se instruise ca pilot în Filipine și cerceta modalitățile prin care să deturneze un avion comercial, scrie New York Times.

Procurorii federali din Manhattan l-au acuzat că planifica un atac în stilul celui de pe 11 septembrie 2001 asupra unei clădiri dintr-un oraș american, se arată în rechizitoriu.

Cholo Abdi Abdullah, în vârstă de 30 de ani, era un agent Shabab, grupul terorist somalez descris ca fiind cea mai mare și mai activă filială a Al Qaeda.

Citește și
al qaeda
Un important lider terorist a fost ucis în Iran de agenți israelieni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În rechizitoriu se spune că, sub îndrumarea unui comandant superior Shabab care a planificat un atac mortal din 2019 asupra unui hotel din Nairobi, Kenya, Abdullah a obținut pregătire pentru piloți, a testat vulnerabilitățile sistemului de securitate în aeroporturi și a luat alte măsuri în pregătirea pentru deturnarea unui avion și comiterea unui atac terorist în numele Shabab.

 

”Revenire îngrozitoare la atacurile oribile din 11 septembrie”

 

„Această revenire îngrozitoare la atacurile oribile din 11 septembrie 2001 este o amintire clară că grupările teroriste precum Shabab rămân angajate în uciderea cetățenilor americani”, a declarat procurorul Audrey Strauss.

Abdullah s-a înscris la o școală de pilotaj din Filipine în 2016, a primit instruire și, în cele din urmă, a finalizat testele necesare obținerii licenței sale de pilot, conform acuzațiilor.

De asemenea, el a cercetat metode de deturnare a unui avion comercial, cum ar fi modul de a sparge o ușă a cabinei din exterior.

În plus, Abdullah a făcut cercetări despre cea mai înaltă clădire dintr-un oraș important din SUA și a căutat informații despre cum să obțină viză americană. Actul de acuzare nu identifică orașul sau clădirea.

Bărbatul, care a fost arestat de autoritățile filipineze anul trecut, a fost adus marți în Statele Unite și a fost trimis în judecată miercuri la tribunalul districtului federal din Manhattan.

 

Riscă închisoarea pe viață

 

El a pledat nevinovat la cele șase acuzații care i s-au adus, dar judecătorul Robert W. Lehrburger a ordonat reținerea acestuia.

Acuzațiile împotriva lui Abdullah includ conspirarea pentru uciderea americanilor, comiterea pirateriei aeronavelor, distrugerea aeronavelor și comiterea unor acte de terorism care depășesc granițele naționale.

Dacă va fi găsit vinovat, Abdullah ar putea fi condamnat la închisoare pe viață.

Shabab, un grup de insurgenți islamici radicali din Somalia care a jurat loialitate față de Al Qaeda în 2012, a dorit să-și extindă aria de acoperire, au spus oficialii antiterorism.

Shabab a început recent un șir de atacuri ca răspuns la decizia Statelor Unite din 2018 de a-și muta ambasada în Israel la Ierusalim, inclusiv bombardarea unui hotel de lux din Nairobi în ianuarie 2019, care a ucis 21 de persoane.

Grupul a efectuat atacuri asupra țintelor americane, inclusiv un atac asupra unei baze aeriene din Golful Manda, Kenya, în ianuarie, care a ucis trei americani.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Posibil atac terorist la Lugano. O femeie a fost înjunghiată într-un magazin
Posibil atac terorist la Lugano. O femeie a fost înjunghiată într-un magazin

Parchetul general elveţian (OAG) a deschis o anchetă în legătură cu "un atac suspectat de motivaţie teroristă" petrecut marţi într-un magazin din oraşul Lugano, cantonul Ticino, transmit Reuters şi dpa.

Un important lider terorist a fost ucis în Iran de agenți israelieni
Un important lider terorist a fost ucis în Iran de agenți israelieni

Cel considerat numărul doi în organizația Al-Qaeda ar fi fost ucis în Iran de agenți israelieni la ordinul Statelor Unite anunţă surse din domeniul securității citate de The New York Times și The Guardian.

Serviciile de informații austriece ar fi putut preîntâmpina atacul de la Viena, a recunoscut ministrul de interne
Serviciile de informații austriece ar fi putut preîntâmpina atacul de la Viena, a recunoscut ministrul de interne

Atentatul de la Viena ar fi putut fi preîntâmpinat, dacă serviciile de informații l-ar fi monitorizat mai atent pe terorist, a recunoscut șeful oficiului antitero din Viena.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.