Tensiuni între Canada și Marea Britanie din cauza lui Jack Jihadistul. Decizia Londrei

Tensiuni între Canada și Marea Britanie din cauza lui Jack Jihadistul. „Suntem dezamăgiți”
ITV

Sunt tensiuni în relațiile dintre Canada și Marea Britanie, după ce Londra a decis să lase fără cetățenie un tânăr care s-a alăturat grupării Stat Islamic.

Jack Letts, care avea dublă cetățenie, s-a convertit la islam, în 2014, și a plecat în Rakka, pentru a se alătura grupării jihadiste. Există informații că el chiar s-a căsătorit acolo. În 2017, el a fost capturat de kurzii care luptau împotriva ISIS, cu susținere americană. Băiatul, care a primit porecla ”Jack Jihadistul”, se află de atunci într-o închisoare din nordul Siriei.

Decizia Londrei de a-i retrage cetățenia britanică a stârnit nemulțumirea Canadei, căci acum aceasta va fi singura responsabilă de repatrierea lui Jack.

„Terorismul nu cunoaște frontiere, așa că statele trebuie să lucreze împreună pentru a se proteja una pe cealaltă. Suntem dezamăgiți că Marea Britanie a luat această decizie unilateral, pentru a se deroba de responsabilitățile sale”, a declarat Ralph Goodale, ministru canadian al Securităţii Publice.

Ministerul de Interne de la Londra refuză să comenteze cazuri particulare, dar susține că decizia de a-i lăsa fără cetățenie britanică pe cei care au dublă cetățenie e bazată pe „dovezi substanțiale de la oficiali, avocați și servicii de informații”.

Citește și
Luptator ISIS
Experți: ISIS nu a fost niciodată înfrânt. Membrii săi voi răpi, ucide, viola, trafica
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„În acest mod, putem contracara amenințarea teroristă și ne putem păstra țara sigură”, a declarat un purtător de cuvânt, pentru CNN.

Letts s-ar fi convertit la islam când avea 16 ani. La începutul anului, aflat în detenție, el a declarat presei britanice că îi pare rău pentru ce a făcut și vrea să revină acasă.

„Nu voi spune că sunt nevinovat. Nu sunt un inocent. Merit ce mi se întâmplă, dar vreau să fie pedeapsa pe care o merit, nu ceva întâmplător ce mi s-ar putea întâmpla în Siria”, a spus tânărul, acum în vârstă de 24 de ani, pentru ITV.

În iunie, el mai recunoscuse, pentru BBC, că ,la un moment dat, și-a exprimat dorința de a plănui un atac sinucigaș cu bombă: „Am vrut la un moment dat să fac asta, că-ți vine să crezi sau nu. Am vrut să fac asta într-o mașină. Am spus că dacă se va ivi ocazia, o voi face”.

Tânărul a mai afirmat că a făcut „o mare greșeală” și că a devenit astfel „un inamic pentru Marea Britanie”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război propagandistic între jihadiști. Clipul difuzat de Al-Qaeda pentru a umili ISIS
Război propagandistic între jihadiști. Clipul difuzat de Al-Qaeda pentru a umili ISIS

Un organ de propagandă al Al-Qaeda a difuzat o înregistrare pentru a umili un grup din Yemen afiliat Statului Islamic, în ceea ce pare a fi continuarea confruntării deschise dintre cele două grupări jihadiste.

Experți: ISIS nu a fost niciodată înfrânt. Membrii săi voi răpi, ucide, viola, trafica
Experți: ISIS nu a fost niciodată înfrânt. Membrii săi voi răpi, ucide, viola, trafica

Gruparea Statul Islamic în Irak şi în Siria nu a fost înfrântă cu adevărat, iar reapariţia sa, sub acest nume sau altul, este doar o chestiune de timp, avertizează oficiali şi experţi.

Copiii britanicilor care s-au alăturat ISIS au interzis în UK. „Vor deveni teroriști”
Copiii britanicilor care s-au alăturat ISIS au interzis în UK. „Vor deveni teroriști”

Copiii britanicilor care au fugit în Siria să se alăture grupării Stat Islamic nu vor fi primiți în Marea Britanie, ar fi decis guvernul de la Londra.

Trump amenință Europa cu eliberarea a mii de luptători ISIS din Siria
Trump amenință Europa cu eliberarea a mii de luptători ISIS din Siria

Președintele american Donald Trump a amenințat că va lăsa mii de luptători ai Statului Islamic să ajungă în statele europene, dacă acestea nu-și vor recupera cetățenii fugiți să lupte alături de gruparea jihadistă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.