Ţările membre UE vor decide zilele următoare asupra aplicării provizorii a acordului post-Brexit

Miniștrii de Externe ai statelor membre UE se reunesc la Luxemburg. Ce subiecte se află pe agendă
Shutterstock

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor lua zilele următoare o decizie în legătură cu aplicarea provizorie a noului acord comercial post-Brexit, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene.

Ambasadorul Germaniei la UE, Michael Clauss, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE până la sfârşitul anului, a semnat vineri o scrisoare în acest sens, adresată Parlamentului European, conform dpa.

"Scrisoarea a fost aprobată în unanimitate de ambasadorii la UE", a precizat pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedinţiei germane a Consiliului UE, Sebastian Fischer, adăugând că documentul conţine "intenţia statelor membre ale UE de a lua o decizie privind aplicarea preliminară a acordului UE-Marea Britanie în următoarele zile".

Cei 27 de ambasadori la UE au convenit vineri dimineaţă la Bruxelles să înceapă analizarea noului acord comercial post-Brexit.

După acordul de ultim moment convenit joi, ambasadorii vor trebui acum să treacă prin mii de pagini pentru a stabili dacă ţările lor pot accepta termenii şi condiţiile înţelegerii.

Citește și
Parlamentul European
Sassoli, după acordul post-Brexit: Parlamentul European își va da consimțământul în noul an
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acordul încă mai trebuie ratificat atât în UE, cât şi în Marea Britanie.

Londra a convocat parlamentul pentru 30 de decembrie. Respingerea acordului este puţin probabilă date fiind mizele şi presiunea timpului la care sunt supuse ambele părţi înainte ca perioada de tranziţie post-Brexit să se încheie la 31 decembrie.

Şi Parlamentul European va trebui să îşi de acceptul pentru ca acordul să poată intra pe deplin în vigoare, însă este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple abia la începutul anului viitor, astfel că este nevoie de o aplicare provizorie a înţelegerii.

Comisia Europeană propune o aplicare provizorie până la 28 februarie 2021.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lideri politici salută un acord comercial post-Brexit istoric. Spania aşteaptă un acord privind Gibraltarul
Lideri politici salută un acord comercial post-Brexit istoric. Spania aşteaptă un acord privind Gibraltarul

Londra şi Bruxellesul au încheiat în Ajunul Crăciunului un acord comercial post-Brexit istoric, la patru ani şi jumătate de la referendumul Brexitului, cu doar o săptămână înainte de divorţul definitiv, un acord salutat de către liderii politici.

Sassoli, după acordul post-Brexit: Parlamentul European își va da consimțământul în noul an
Sassoli, după acordul post-Brexit: Parlamentul European își va da consimțământul în noul an

Parlamentul European (PE) va analiza în detaliu acordul pe care UE şi Regatul Unit l-au încheiat joi, înainte de a decide dacă îl va vota sau nu anul viitor, a transmis preşedintele legislativului comunitar, David Sassoli.

Ce prevede acordul post-Brexit semnat între UK și blocul european. Beneficii fără precedent, însoțite de reguli stricte
Ce prevede acordul post-Brexit semnat între UK și blocul european. Beneficii fără precedent, însoțite de reguli stricte

După zece luni de negocieri obositoare, Uniunea Europeană şi Regatul Unit au anunţat joi, în ajunul Crăciunului, un acord istoric privind viitoarea lor relaţie comercială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.