Tajani, la ONU: Arestarea lui Guaido ar fi „o declaraţie de război politic"

Juan Guaido
Pro TV

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat joi că arestarea lui Juan Guaido, autoproclamat președinte al Venezuelei, ar constitui „o declarație de război politic.”

Tajani a insistat la ONU asupra recunoaşterii acordate de instituţiile europene opozantului Juan Guaido ca preşedinte interimar autoproclamat, apreciind că actul de autoproclamare al opozantului venezuelan respectă prevederile constituţionale, în contextul în care realegerea lui Nicolas Maduro în funcţia de şef al statului nu a fost nerecunoscută de comunitatea internaţională, informează Agerpres.

Antonio Tajani l-a acuzat pe Nicolas Maduro că este mai interesat de putere decât de situaţia cetăţenilor care, în cea mai mare parte, nu îl susţin, şi a a reiterat cererea sa privind organizarea de alegeri.

Preşedintele Parlamentului European a făcut aceste declaraţii după întâlnirea cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, cu care a discutat despre „cele mai importante chestiuni", calificând întâlnirea ca fiind foarte pozitivă.

Pe lângă criza din Venezuela, au mai fost abordate în cadrul întrevederii de la New York situaţia din Guatemala, dar şi conflictul din Libia sau cel apărut recent între India şi Pakistan. Antonio Tajani a reiterat angajamentul instituţiilor europene de a colaborare cu ONU pentru soluţionarea acestor problematici.

Citește și
Nicolas Maduro si comandantii armatei din Venezuel
Preşedintele Venezuelei acuză SUA că pun la cale "un război în America de Sud"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Întrebat despre conflictul israeliano-palestinian, Tajani a evocat soluţia „celor două state" şi a denunţat creşterea antisemitismului în Europa, calificând-ul drept „inacceptabil".

Întrebat în legătură cu controversa generată de interzicerea unei conferinţe a fostului lider catalan Carles Puigdemont prevăzută să aibă loc în clădirea Parlamentului din Bruxelles, Tajani a declarat că nu se află „la ordinele nimănui", răspunzând doar în faţa propriei conştiinţe.

Puigdemont şi actualul şef al guvernului autonom catalan Quim Torra l-au acuzat pe preşedintele Parlamentului European de cenzură şi de faptul că ar fi o marionetă a dreptei spaniole şi a ministrului de externe Josep Borrell. Conferinţa, care îşi propunea să sprijine inculpaţii în procesul intentat la Madrid celor 12 lideri catalani secesionişti, nu a mai avut loc din motive de securitate, după atacul unui grup de susţinători ai separatiştilor catalani asupra sediului biroului Parlamentului European din Barcelona.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
SUA solicită Consiliului de Securitate al ONU un vot privind criza din Venezuela
SUA solicită Consiliului de Securitate al ONU un vot privind criza din Venezuela

Statele Unite au cerut, joi, Consiliului de Securitate al ONU să voteze asupra unui proiect de rezoluție care solicită organizarea de alegeri prezidențiale „libere, corecte și credibile” în Venezuela.

Preşedintele Venezuelei acuză SUA că pun la cale
Preşedintele Venezuelei acuză SUA că pun la cale "un război în America de Sud"

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a acuzat Washingtonul că încearcă să monteze o criză pentru a provoca un război în America de Sud, potrivit unui interviu difuzat luni de canalul american ABC, transmite AFP.

Maduro, trădat de peste 100 de membri ai forțelor de ordine. Au fugit în Columbia
Maduro, trădat de peste 100 de membri ai forțelor de ordine. Au fugit în Columbia

Peste 100 de membri ai forțelor de ordine venezuelene au dezertat, în acest weekend, și s-au refugiat în Columbia.

Avertismentul transmis de UE lui Maduro, după violențele din Venezuela
Avertismentul transmis de UE lui Maduro, după violențele din Venezuela

Uniunea Europeană a condamnat, duminică, actele de violență din Venezuela și măsurile luate de Nicolas Madruo pentru a împiedica primirea de ajutor umanitar.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.