Sute de refugiaţi expulzaţi din Germania. Câţi bani primesc la aeroport

coada de imigranti in Berlin

Germania este decisă să repatrieze un nou grup de solicitanţi de azil afgani, în această privinţă urmând ca un avion să aterizeze la Kabul miercuri dimineaţă, transmite duminică dpa.

De la începerea deportărilor din Germania în decembrie 2016, în total au fost repatriaţi 565 de bărbaţi afgani, în acest sens fiind organizate 23 de zboruri speciale către Afganistan.

Aceste deportări au fost extrem de controversate, criticii susţinând că ţara asiatică răvăşită de război este încă prea periculoasă pentru solicitanţii de azil repatriaţi din Germania. În Afganistan, de multe ori civilii sunt ţinte ale atacurilor comise de talibani şi de gruparea Statul Islamic.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (IOM) a oprit la 21 aprilie furnizarea de adăposturi pentru migranţii deportaţi din Europa, inclusiv din Germania, a declarat purtătoarea de cuvânt a IOM, Eva Schwoerer.

În schimb, IOM plăteşte, la sosirea la Kabul, suma de 167 de dolari fiecărui solicitant de azil afgan repatriat. Procedura a fost adoptată după ce 6% dintre migranţii afgani repatriaţi au solicitat cazare temporară la Kabul, după începerea programului de deportare, în 2016

Citește și
Muncitori
Țara UE care a primit 1 mil. de imigranți și a angajat jumătate mai recrutează străini
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Germania plănuieşte să pregătească refugiaţii pentru a deveni mecanici de tren
Germania plănuieşte să pregătească refugiaţii pentru a deveni mecanici de tren

Regiunea germană Baden-Wurttemberg a subliniat marţi planuri de a antrena refugiaţi pentru a deveni mecanici de tren, ca parte din eforturile autorităţilor de a profita de forţa de muncă creată de refugiaţii ajunşi în ţară în 2015, scrie Politico.

Țara UE care a primit 1 mil. de imigranți și a angajat jumătate mai recrutează străini
Țara UE care a primit 1 mil. de imigranți și a angajat jumătate mai recrutează străini

Integrarea celor circa un milion de refugiaţi sosiţi în Germania începând din 2015, la originea unor tensiuni politice recurente în această ţară, se derulează mai bine decât era prevăzut.

Avertisment despre o reacţie în lanţ în UE dacă Germania îşi închide graniţele pentru refugiați
Avertisment despre o reacţie în lanţ în UE dacă Germania îşi închide graniţele pentru refugiați

Vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache a declarat sâmbătă că se aşteaptă la o reacţie în lanţ în întreaga Uniune Europeană dacă Germania îşi închide graniţele pentru refugiaţi, informează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.