SUA au lansat drone deasupra Fâșiei Gaza. Misiunea pusă la cale de americani

drone sua
Getty

Departamentul Apărării Statelor Unite a anunţat vineri că a trimis drone neînarmate să survoleze Fâşia Gaza, pentru a contribui la localizarea şi eliberarea ostaticilor luaţi de Hamas în cursul atacului de luna trecută împotriva Israelului.

"Ca susţinere pentru eforturile de eliberare a ostaticilor, Statele Unite efectuează survoluri cu drone neînarmate în Gaza şi asigură consiliere şi asistenţă partenerilor noştri israelieni", a declarat într-un comunicat generalul Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului. El a precizat că zborurile respective au început "după atacul din 7 octombrie", potrivit AFP, citată de Agerpres.

Conform autorităţilor israeliene, Hamas deţine cel puţin 240 de ostatici - israelieni, cu dublă cetăţenie şi străini.

Mii de civili uciși în Gaza

Ei au fost răpiţi de comandourile grupării islamiste în cursul raidului pe teritoriul israelian în cursul căruia au ucis de asemenea peste 1.400 de oameni, majoritatea civili. Atacul a fost cel mai sângeros suferit de statul evreu de la crearea sa în 1948.

Bombardamentele asupra Fâşiei Gaza prin care a ripostat Israelul au dus - conform celui mai recent bilanţ difuzat vineri de Hamas - la pierderea a 9.227 de vieţi omeneşti; palestinienii precizează că printre victime sunt 3.826 de copii.

Citește și
hezbollah
Hezbollah agită apele în Orientul Mijlociu: „Flotele voastre americane nu ne sperie. Suntem gata să folosim tot ce avem”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Totodată, Hamas a anunţat miercuri că şapte ostatici au fost ucişi de un bombardament israelian. În 26 octombrie, islamiştii comunicaseră că "aproape 50" de ostatici şi-au pierdut viaţa în urma atacurilor israeliene.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un spital din Fâșia Gaza ar fi fost bombardat de Israel. Hamas susține că sunt zeci de morți
Un spital din Fâșia Gaza ar fi fost bombardat de Israel. Hamas susține că sunt zeci de morți

Guvernul Hamas a anunţat că un bombardament israelian la intrarea principalului spital din Gaza s-a soldat vineri cu „zeci de morţi şi de răniţi", informează AFP.

Hezbollah agită apele în Orientul Mijlociu: „Flotele voastre americane nu ne sperie. Suntem gata să folosim tot ce avem”
Hezbollah agită apele în Orientul Mijlociu: „Flotele voastre americane nu ne sperie. Suntem gata să folosim tot ce avem”

„În Gaza nu va fi nici o încetare a focului, nici măcar temporară, până când Hamas nu eliberează toți ostaticii”, spune premierul israelian, chiar dacă americanii vor să discute despre așa-numite pauze umanitare.

Institutul Francez din Gaza şi biroul local al agenţiei France-Presse au fost avariate în urma unor raiduri israeliene
Institutul Francez din Gaza şi biroul local al agenţiei France-Presse au fost avariate în urma unor raiduri israeliene

Institutul Francez din Gaza a fost lovit într-un atac aerian israelian, dar nu au fost raportate victime în rândul personalului de la faţa locului, a anunţat; vineri, Ministerul francez de Externe.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.