Stare de urgență într-un stat american. Pentru ce militează mii de protestatari

×
Codul embed a fost copiat

Miting de amploare în Richmond, capitala statului american Virginia.

Mii de susţinători ai dreptului de a purta arme s-au adunat în faţa Capitoliului, sediul guvernului local, pentru a protesta faţă de o propunere legislativă a democraţilor, care limitează accesul la arme de foc.

Mulţi dintre manifestanţi au venit înarmaţi până în dinţi, în haine de camuflaj, cu veste antiglonţ pe ei şi cu arme de asalt. Printre ei s-au aflat simpatizanţi ai extremei drepte americane şi reprezentanţi ai unor miliţii antiguvernamentale, ceea ce a determinat autorităţile să trimită în zonă un număr mare de forţe de ordine.

Guvernatorul statului a anunţat chiar starea de urgenţă în Richmond, pe parcursul desfăşurării mitingului pro-arme. Până la urmă, însă, protestul s-a încheiat fără incidente.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
proteste liban
„Săptămâna furiei” în Liban. Peste 400 de persoane au fost rănite în urma protestelor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proteste violente față de guvernul din Irak. Zeci de persoane au fost rănite
Proteste violente față de guvernul din Irak. Zeci de persoane au fost rănite

Zeci de protestatari irakieni au fost răniți în Bagdad și în alte orașe în timpul manifestațiilor antiguvernamentale organizate luni, care au dus la confruntări cu forțele de ordine.

„Săptămâna furiei” în Liban. Peste 400 de persoane au fost rănite în urma protestelor
„Săptămâna furiei” în Liban. Peste 400 de persoane au fost rănite în urma protestelor

Pentru a două noapte consecutiv, pe străzile din Beirut s-au dus lupte grele între protestatarii anti-guvernamentali şi forţele de ordine.

Protest cu sute de oameni în Arad: „Scoateți centura! E inadmisibil”
Protest cu sute de oameni în Arad: „Scoateți centura! E inadmisibil”

O problemă nerezolvată de mai bine de două decenii a scos, duminică, în stradă zeci de oameni din Arad.

Sute de oameni, răniți în Beirut. Scene de violență între protestatari și forțele de ordine
Sute de oameni, răniți în Beirut. Scene de violență între protestatari și forțele de ordine

Sute de oameni au fost răniți la Beirut, după ciocniri între protestatarii anti-guvernamentali și forțele de ordine.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.