Spania, noi măsuri drastice, după creșterea semnificativă a numărului de infectări cu Covid-19

coronavirus
Getty

Spania a introdus noi restricţii în mai multe regiuni, ca urmare a creşterii semnificative a numărului de noi cazuri de COVID-19, au anunţat luni autorităţile, transmite agenţia DPA.

Şeful guvernului regional din Catalonia, Quim Torra, a declarat că reuniunile cu mai multe de zece persoane sunt de acum înainte interzise, transmite Agerpres.

''Situaţia nu mai este deloc stabilă, cifrele (infectărilor) cresc constant'', a avertizat el. Alte măsuri luate de executivul regional catalan privesc reducerea numărului de elevi în fiecare clasă şi distribuirea a 500.000 de teste pentru COVID-19 destinate instituţiilor de învăţământ.

În Spania elevii revin la şcoală la începutul lunii septembrie şi mulţi angajaţi îşi încheie concediile, amplificând temerile privind o creştere şi mai accentuată a numărului contagierilor.

În regiunea sud-estică Murcia vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de şase persoane care nu fac parte din acelaşi cămin.

Citește și
West Nile
Virusul West Nile produce victime în Spania. 2 persoane au murit și alte 23 sunt spitalizate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, în regiunea capitalei Madrid, cea mai afectată de epidemie, autorităţile au cerut întregii populaţii să evite orice contact social care nu este necesar.

La rândul lor, responsabilii din insula Mallorca consideră că a început un al doilea val epidemic, în timp ce transmiterea rapidă a virusului zădărniceşte efectuarea anchetelor epidemiologice.

Spania cunoaşte o creştere rapidă a noilor cazuri de COVID-19, cu peste 3.000 de noi contagieri zilnice înregistrate în ultimele zile. După instituirea unei izolări severe în martie, în luna iunie numărul zilnic al noilor cazuri scăzuse sub 100, dar în iulie s-a reluat creşterea acestora, în special din cauza turismului, petrecerilor şi localurilor de noapte frecventate mai ales de tineri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus în Europa. Țările care au înregistrat creșteri alarmante de noi îmbolnăviri
Coronavirus în Europa. Țările care au înregistrat creșteri alarmante de noi îmbolnăviri

Alarma sună peste tot în Europa, în privinţa noilor cazuri de infectare cu coronavirus. Franţa a adăugat peste 4.770, în 24 de ore. Iar Spania raportează de câteva zile, de la 3.000 în sus.

Virusul West Nile produce victime în Spania. 2 persoane au murit și alte 23 sunt spitalizate
Virusul West Nile produce victime în Spania. 2 persoane au murit și alte 23 sunt spitalizate

Două persoane au murit şi 23 au fost spitalizate în sudul Spaniei după ce au contractat virusul febrei Nilului occidental (virusul West Nile), care este transmis de ţânţari.

Germania, Spania și Italia se confruntă cu tot mai multe cazuri noi de coronavirus
Germania, Spania și Italia se confruntă cu tot mai multe cazuri noi de coronavirus

Deşi toată lumea este cu gândul la soare şi la vacanțe se înmulțesc cazurile de infectare cu coronavirus în Europa.

Situație tot mai dramatică pe glob. Număr uriaș de noi infectări cu Covid-19 în Spania
Situație tot mai dramatică pe glob. Număr uriaș de noi infectări cu Covid-19 în Spania

Vin vești mai putin bune din Occident, unde pandemia a revenit. Spania a înregistrat de vineri și până luni 15.000 de noi cazuri de coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.