Spania impune, din nou, purtarea măștii de protecție în spațiile libere

oameni strada masca
Shutterstock

Guvernul spaniol a decis marţi ca purtarea măştii sanitare să redevină obligatorie în exterior.

Decizia vine în contextul în care numărul de cazuri de Covid-19 a crescut spectaculos în ultimele zile şi a atins un record de aproape 50.000 de cazuri într-un interval de 24 de ore, informează AFP.

"Purtarea măştii sanitare redevine obligatorie în exterior", au anunţat reprezentanţii Guvernului spaniol într-un comunicat.

Textul nu precizează data la care va intra în vigoare această măsură, însă o şedinţă extraordinară a Consiliului de Miniştri a fost convocată joi pentru a aproba acest decret, cu scopul ca obligativitatea de purtare a măştii sanitare în aer liber să devină efectivă înainte de Crăciun, o sărbătoare care generează şi în contextul actual formarea unor mulţimi numeroase de oameni.

Anunţul a fost făcut în timp ce se desfăşura în format online o şedinţă extraordinară a prim-ministrului socialist Pedro Sanchez cu preşedinţii regiunilor autonome ale ţării pentru a discuta măsurile ce ar trebui adoptate pentru a limita răspândirea variantei Omicron.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Spania, una dintre campioanele vaccinării la nivel mondial, a înregistrat marţi un record naţional de 49.823 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore, iar varianta Omicron, mai contagioasă, reprezintă de acum aproape jumătate din totalul noilor infectări, a anunţat Ministerul spaniol al Sănătăţii.

Marţi, incidenţa medie raportată la 14 zile era de 695 de cazuri la 100.000 de locuitori, o valoare de patru ori mai mare decât cea înregistrată pe 1 decembrie.

De la începutul pandemiei, totalul cazurilor de COVID-19 a depăşit pragul de 5,5 milioane în Spania, iar cel al deceselor asociate acestei boli se apropie de 89.000. Spania are o populaţie de circa 47 de milioane de locuitori.

În acest stadiu, noul val epidemiologic (al şaselea în Spania) rămâne însă mai puţin grav decât precedentele: 15% din locurile disponibile în secţiile de terapie intensivă spaniolă erau ocupate marţi de pacienţi cu COVID-19, comparativ cu procentul de 30% înregistrat la jumătatea lunii ianuarie 2021, conform datelor anunţate de Ministerul Sănătăţii.

În Spania, sănătatea este un domeniu de competenţă care aparţine regiunilor, însă purtarea măştii sanitare poate fi impusă direct de puterea executivă de la Madrid printr-un decret.

O altă măsură prevăzută în viitorul decret: durata de valabilitate a vaccinării va fi stabilită începând de la 1 februarie 2022 la nouă luni după data la care a fost administrată ultima doză.

De câteva săptămâni, mai multe regiuni din Spania solicită o înăsprire a restricţiilor sanitare. Unele dintre ele, precum Catalonia, au cerut chiar o revenire a restricţiilor mai drastice, precum interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii.

Spania figurează printre ţările cu cele mai mare rate de vaccinare, întrucât 89,7% dintre rezidenţii săi cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinaţi deja cu schemă completă. Spania este totodată una dintre primele ţări din Europa care au lansat, pe 15 decembrie, vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani împotriva COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Omicron în lume. Olanda extinde carantina națională, iar California introduce masca în public
Omicron în lume. Olanda extinde carantina națională, iar California introduce masca în public

Două doze de vaccin „Pfizer” asigură o protecție de 70% împotriva formelor grave de boală, după infectarea cu tulpina „Omicron”. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.