Serbia acuză „ameninţări şi presiuni” pentru a se alătura sancţiunilor împotriva Rusiei

Aleksandar Vučić
AFP

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a denunţat luni că ţara sa este supusă unor „ameninţări şi presiuni” pentru a se alătura sancţiunilor pe care Occidentul le-a impus Rusiei.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a promis că va „răbda” atât cât va putea, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

În timp ce putem răbda, fără a ne pune în pericol interesele naţionale şi statale cele mai vitale, vom susţine politica hotărâtă de concluziile Consiliului de Securitate Naţională” al Serbiei, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic.

Printre concluziile la care el a făcut referire se numără aceea că aplicarea unor sancţiuni împotriva Rusiei contravine intereselor Serbiei.

Mai mult, preşedintele sârb crede că inclusiv în cazul în care Serbia şi-ar schimba politica la acest capitol, „în următoarele cinci zile vor veni noi presiuni şi solicitări”, şi anume ca Serbia să renunţe la Kosovo.

Citește și
Aproape 40.000 de femei sunt înrolate în Armata Ucrainei. Câte luptă în prima linie a frontului
Peste 100 de femei ucrainence au fost eliberate într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lor nu le convine să existe o ţară care nu se conformează şi care doreşte să aibă propria opinie”, a mai spus preşedintele sârb, a cărui ţară aspiră să adere la UE.

În raportul său din 12 octombrie despre progresele ţărilor candidate, Comisia Europeană a criticat angajamentul redus al Serbiei faţă de politica externă a blocului comunitar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce este Nord Stream. Când a fost construit și ce rol are în relația Europa - Federația Rusă
Ce este Nord Stream. Când a fost construit și ce rol are în relația Europa - Federația Rusă

Nord Stream este sistemul de gazoducte offshore prin care se pot transporta gaze naturale din Rusia în Germania, prin Marea Baltică. Este "cordonul ombilical" prin care motorul economic al UE, și nu doar el, este legat de gazul rusesc. 

Peste 100 de femei ucrainence au fost eliberate într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia
Peste 100 de femei ucrainence au fost eliberate într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia

Un număr de 108 femei, majoritatea militari, au fost eliberate într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia, a anunţat un consilier al preşedinţiei ucrainene, relatează AFP.  

Rusia trimite armament greu în Belarus
Rusia trimite armament greu în Belarus

Rusia va trimite în Belarus circa 170 de tancuri, 200 de vehicule blindate şi 100 de piese de artilerie şi mortiere, în cadrul grupării militare ruso-belaruse ce cuprinde efective de circa 9.000 de soldaţi, a anunţat Ministerul belarus al Apărării.

Ce i-a transmis Nicolae Ciucă ministrului Apărării, Vasile Dîncu, după ce a îndemnat la negocieri între Ucraina și Rusia
Ce i-a transmis Nicolae Ciucă ministrului Apărării, Vasile Dîncu, după ce a îndemnat la negocieri între Ucraina și Rusia

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a ajuns, luni, în fața premierului Nicolae Ciucă, după ce a declarat că Ucraina ar trebui să negocieze cu Rusia și mai multe voci i-au cerut demisia.  

Centrala nucleară Zaporojie a fost deconectată din nou de la alimentarea externă cu energie
Centrala nucleară Zaporojie a fost deconectată din nou de la alimentarea externă cu energie

Rusia a lansat drone kamikaze și rachete asupra Ucrainei în noaptea de duminică spre luni, dar și de dimineață. "Încearcă să terorizeze populația", după cum a spus președintele Zelenski.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.