Șefa comisiei electorale, agresată cu un pistol cu electroşocuri înainte de alegeri

Ella Pamfilova
Getty

Preşedinta comisiei electorale ruse a fost agresată în noaptea de joi spre vineri de un bărbat care i-a pătruns în locuinţă şi a tras asupra ei cu un pistol cu electroşocuri, a anunţat poliţia rusă, relatează AFP.

Atacul a vizat-o pe Ella Pamfilova în jurul orei 01.30 dimineaţă (22.30 GMT joi), chiar înaintea alegerilor locale contestate de duminică, care au provocat manifestaţii masive ale opoziţiei care a denunţat respingerea candidaţilor ei.

Poliţia a descris agresiunea din locuinţa Ellei Pamfilova, de 65 de ani, aflată într-un sat în afara Moscovei, drept "un atac armat", adăugând că agresorul "a intrat în veranda casei pe o fereastră şi a atins-o pe proprietară cu un pistol cu impulsuri electrice de mai multe ori, după care a fugit".

Preşedinta comisiei electorale ruse a participat la o conferinţă de presă vineri şi nu avea semne vizibile ale agresiunii. Ea a dat asigurări că se simte bine. "Voi supravieţui", le-a spus ea jurnaliştilor, potrivit imaginilor difuzate la televiziune.

Poliţia a anunţat că a deschis o anchetă.

Citește și
Putin
Vladimir Putin a refuzat să pună capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Media publice ruseşti au lansat ipoteza că atacul ar putea fi legat de alegerile de duminică. "Ce este, un jaf sau executarea unui ordin pentru a afecta alegerile?", s-a întrebat televiziunea publică Russia 24.

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a denunţat, pe de altă parte, o "falsă" agresiune.

Preşedintă a comisiei electorale ruse, Pamfilova a sprijinit respingerea majorităţii candidaţilor opoziţiei pentru consiliul local din Moscova, pe motiv că semnăturile de susţinere ale alegătorilor de care aveau nevoie sunt în mare parte invalide.

Decizia a provocat cea mai puternică mişcare de protest a opoziţiei de la revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012.

Tânăra avocată Lioubov Sobol, care a condus mişcarea de protest din această vară, a declarat că speră că "vinovaţii vor fi găsiţi rapid". "Pamfilova ar trebui cu siguranţă să fie judecată pentru falsificarea alegerilor. Dar sunt împotriva pedepselor extrajudiciare", a scris ea pe pagina ei de Facebook.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Putin anunță că Rusia va dezvolta rachete interzise până acum prin Tratatul INF
Putin anunță că Rusia va dezvolta rachete interzise până acum prin Tratatul INF

Președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia va dezvolta rachete interzise până acum prin Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), drept răspuns la intenția Statelor Unite de a amplasa rachete convenționale cu rază medie de acțiune în Asia.

Vladimir Putin a refuzat să pună capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial
Vladimir Putin a refuzat să pună capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial

Preşedintele rus Vladimir Putin a respins joi posibilitatea încheierii unui tratat de pace între Rusia şi Japonia, care să pună capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial, informează Reuters.

Protestatar, condamnat la închisoare pentru că a aruncat cu un coş de gunoi în polițiști
Protestatar, condamnat la închisoare pentru că a aruncat cu un coş de gunoi în polițiști

Un protestatar rus a fost condamnat, miercuri, la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru că a folosit violenţa împotriva poliţiei în timpul demonstraţiilor din iulie de la Moscova.

Blogger rus, condamnat la 5 ani de închisoare din cauza unui mesaj pe Twitter
Blogger rus, condamnat la 5 ani de închisoare din cauza unui mesaj pe Twitter

Un blogger din Rusia a fost condamnat la 5 ani de închisoare de o curte de justiţie care l-a găsit vinovat de instigare la violenţă, potrivit Reuters care citează RIA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.