Schimbările climatice, subiect de dezbatere între Weber și Timmermans. „Ciudați de dreapta”

Manfred Weber, Frans Timmermans
AFP

Principalul candidat al Partidului Popular European (PPE) pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, a declarat marți că numai câțiva „ciudați de dreapta” ar pune la îndoială importanța combaterii schimbărilor climatice.

La o dezbatere televizată marţi noaptea cu principalul candidat al social-democraţilor, Frans Timmermans, Weber a declarat:

„În afară de „câţiva ciudaţi de dreapta”, cu toţii ştim că subiectul climei este unul esenţial pentru noi”. Weber şi-a cerut scuze pentru această exprimare imediat după, potrivit News.ro.

Dezbaterea care a avut loc la postul de stat german ARD a fost a doua dintre cei doi candidaţi.

„Ca europeni, nu puteTim salva clima singuri”, a afirmat Weber, făcând apel la UE să lucreze şi cu alte ţări pe această problemă, printre care SUA şi China.

Citește și
Viorica Dăncilă, Frans Timmermans
Ambii candidați la șefia UE avertizează România și PSD cu privire la statul de drept
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Următorul preşedinte al Comisiei trebuie să fie responsabil de protejarea climei”, a declarat olandezul Timmermans, vorbind fluent în germană.

Timmermans a acuzat PPE că este „un dinozaur când vine vorba de aceste probleme”. El a afirmat că în trecut majoritatea muncii privind clima şi politicile de mediu a fost făcută de stânga, de verzi şi de partidul său.

În afară de schimbările climatice, securitatea şi migraţia au fost subiecte importante în timpul dezbaterii de 90 de minute. Timmermans a lăudat-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, pentru acţiunile sale în 2015 în timpul crizei refugiaţilor: „A salvat Europa cu umanitatea sa”.

Cei doi au vorbit şi despre planurile lor de viitor dacă vor fi aleşi.

„Visul meu este să alegem direct un preşedinte al Comisiei în viitor”, a afirmat Timmermans.

„Comisia mea va fi compusă 50% din femei”, a declarat Weber.

Timmermans a sugerat că Germania ar trebui să încerce acest lucru prin nominalizarea unui candidat feminin pentru poziţia lor de comisar, notând că precedenţii comisari au fost bărbaţi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Frans Timmermans cere un salariu minim european. Ce impozite propune pentru marile corporații
Frans Timmermans cere un salariu minim european. Ce impozite propune pentru marile corporații

Frans Timmermans, candidatul socialist la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, s-a pronunţat pentru introducerea unui salariu minim în toate ţările membre ale Uniunii Europene.

Ambii candidați la șefia UE avertizează România și PSD cu privire la statul de drept
Ambii candidați la șefia UE avertizează România și PSD cu privire la statul de drept

UE ar trebui să sancţioneze prin intermediul fondurilor europene ţările membre care nu respectă normele statului de drept, a declarat şeful aripii germane a conservatorilor europeni şi candidat la preşedinţia Comisiei Europene Manfred Weber.

Timmermans, criticat de guvernul turc fiindcă a cerut să se recunoască victoria opoziţiei
Timmermans, criticat de guvernul turc fiindcă a cerut să se recunoască victoria opoziţiei

Turcia a respins comentariile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a cerut Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), aflat la guvernare, să accepte rezultatele alegerilor locale de la Istanbul şi Ankara, în loc să le conteste.

Norica Nicolai, către Guy Verhofstadt şi Manfred Weber: ”Dați ordine de la Bruxelles”
Norica Nicolai, către Guy Verhofstadt şi Manfred Weber: ”Dați ordine de la Bruxelles”

Eurodeputatul ALDE Norica Nicolai le adresează un mesaj dur liderilor grupurilor ALDE şi PPE, Guy Verhofstadt şi Manfred Weber din Parlamentul European, din cauza reacţiilor acestora după instituirea măsurii controlului judiciar asupra Laurei Codruţa Kove

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.