Scandal în Italia în urma dezvălurii unor întâlniri secrete şi planuri ale lui Matteo Salvini cu ruşi, după invazia Ucrainei

Matteo Salvini
Agerpres

Liderul Partidului Liga (suveranist) Matteo Salvini se află în centrul unui scandal, în urma unor divulgări în presă ale unor întâlniri neautorizate de către Guvernul italian cu reprezentanţi ruşi, după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează AFP.

”Trebuie să lucrezi cu ambasadorii şi guvernele multor ţări pentru a ajunge la pace”, s-a apărat într-un mesaj postat pe Twitter Matteo Salvini, al cărui partid este membru al coaliţiei guvernamentale condusă de către Mario Draghi, scrie News.ro.

Matteo Salvini a luat cina, la 1 martie, cu ambasadorul Rusiei în Italia, Serghei Razov, la doar câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie, dezvăluie cotidianul Domani, care precizează că Ambasada Rusiei la Roma a confirmat atât întâlnirea, cât şi faptul că cei doi s-au întâlnit în alte trei rânduri.

Comisia Securităţii Parlamentului Italian (Copasir) a deschis o anchetă preliminară cu privire la aceste întâlniri, care au avut loc fără ca Mario Draghi - un susţinător ferm al sancţiunilor impuse Rusiei - să ştie.

Matteo Salvini are de mult timp relaţii strânse cu Moscova.
El a pozat mândru, în trecut, cu tricouri cu efigia preşedintelui rus Vladimir Putin.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

El ar fi fost însoţit la aceste întâlniri cu ruşi de către Antonio Capuano, un consilier informal în politică externă, care susţine că este un avocat cu experienţă în diplomaţie.

Antonio Capuano pretinde, într-un interviu acordat miercuri cotidianului Il Corriere della Sera, că a vrut să-l ajute pe Matteo Salvini să organizeze o vizită la Moscova, cu scopul de a dezvălui un plan de pace în patru puncte.

”Ruşii au înţeles că Salvini vrea să meargă până la capăt” pentru pace ”şi l-au invitat să întreprindă alte demersuri”, declară el.

Matteo Salvini a declarat miercuri că nu a plănuit să se întâlnească cu Vladimir Putin în această vizită la Moscova, dar că se află în contact cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Cotidianul Domani scrie că premierul Mario Draghi şi ministrul italian de Externe Luigi Di Maio nu ştiau nimic despre întâlnirile lui Matteo Salvini cu Serghei Razov şi nici despre vizita planificată la Moscova.

Serviciile lui Mario Draghi, contactate de AFP, nu au răspuns.
Întrebat de jurnalişti despre activităţile lui Matteo Salvini, Mario Draghi a răspuns marţi că este important ca relaţiile cu Rusia să fie ”transparente”.

Acest scandal ”şifonează” nume grele din cadrul Ligii.

”Trebuie să acţionăm împreună cu Guvernul”, declară ministrul italian al Dezvoltării Economice, Giancarlo Giorgetti, o figură-cheie a Ligii în Executivul italian.

Scandalul vine în contextul în care ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, a anunţat săptămâna trecută că Italia are un plan de negociere între Rusia și Ucraina și a propus ONU înfiinţarea unui ”Grup internaţional de facilitare” care să încerce să ajungă ”pas cu pas” la un armistiţiu în Ucraina.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„E prima dată când văd așa ceva”. O furtună de o oră a provocat inundații devastatoare pe aeroportul din Palma de Mallorca
„E prima dată când văd așa ceva”. O furtună de o oră a provocat inundații devastatoare pe aeroportul din Palma de Mallorca

O furtună care a durat puțin peste o oră a provocat inundații de amploare pe aeroportul din Palma de Mallorca. Pistele au fost acoperite cu apă, așa că avioanele au abandonat aterizarea în ultimul moment.

După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”
Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”

Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt extrem de disprețuitor împotriva homosexualilor pentru care și-a cerut deja scuze luna trecută, a anunțat agenția de presă ANSA. ”E un aer gay în Vatican”, a comentat marți papa.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.