Scandal în Austria. Un candidat la șefia SPO a aflat că a pierdut alegerile, după ce a sărbătorit tot weekend-ul victoria

Hans Peter Doskozil
Imago

Partidul Social-Democrat austriac (SPÖ) a provocat un val de consternare luni, după ce a anunţat - la două zile după alegerea noului său lider, că a comis de fapt o eroare şi a inversat rezultatele obţinute de către cei doi candidaţi, relatează AFP.

”Din cauza unei erori tehnice a unui angajat în tabelul Excel, rezultatul a fost inversat”, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedinta Comisiei Electorale a SPÖ Michaela Grubesa, în mod vizibil stânjenită, potrivit News.

Astfel, Hans Peter Doskozil, în vârstă de 52 de ani, reprezentantul aripii de centru a formaţiunii - care se află în opoziţie - a fost învins.

Candidatul înfrânt şi-a sărbătorit victoria întregul weekend, convins că a obţinut 53% din voturile celor aproximativ 600 de delegaţi prezenţi la Congres.

El declara luni tabloidului Krone Zeitung că se vede la Cancelarie.

Citește și
alexander schallenberg
Austria, o nouă lovitură dată României. Va bloca extinderea Schengen până când va observa un „declin susţinut” al migraţiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Doskozil a anunțat că se retrage din viața politică

El a luat act de această răsturnare de situaţie şi şi-a anunţat retragerea din viaţa politică.

”Nu este o zi plăcută”, a comentat el cu un eufemism.

Un candidat recent ieşit din umbră, Andreas Babler, în vârstă de 50 de ani, se trezeşte astfel - împotriva tuturor aşteptărilor - şef al partidului.

În stare de şoc, din cauza acestei lovituri de teatru, fericitul ales a preferat să ceară o nouă numărare a voturilor.

Această confuzie, anunţată la 48 de ore după vot a provocat un val de glume pe reţele de socializare şi indignare.

O conducătoare locală a partidului a declarat că-i este ”ruşine” de acest ”amatorism incredibil”.

Un comentator de la televiziunea publică ORF a declarat că n-a mai ”văzut niciodată aşa ceva în 30 de ani de meserie” şi apreciază că ”asta se va lipi” de SPÖ.

Babler a spus despre UE că este ”cea mai agresivă alieanță militară de politică externă care a existat vreodată”

Această gafă - descoperită din întâmplare - are loc după ani de certuri interne în partid, îndepărtat de la putere în 2017, după ce a dat mulţi cancelari Austriei.

În aceste condiţii, el se află în urma extremei drepte, care a pornit bine să obțină o victorie în alegerile legislative prevăzute în toamna lui 2024.

Andreas Babler şi-a cerut ”scuze pentru imaginea transmisă de către o parte a aparatului în rândul activiştilor” şi a promis ”să-şi pună formaţiunea pe şinele succesului”.

El este primarul orăşelului Traiskirchen (est), cunoscut prin faptul că are cel mai mare centru de înregistrare de solicitanţi de azil din Austria, o ţară reticentă faţă de refugiaţi.

El a fost criticat dur în timpul campaniei electorale din cauza unei înregistrări video din 2020 care a reapărut.

El califică în această înregistrare video Uniunea Europeană (UE) drept ”cea mai agresivă alianţă militară de politică externă care a existat vreodată”.

Austria nu este la primul său scandal electoral.

În 2016, nereguli la numărarea voturilor în alegerile prezidenţiale a determinat Curtea Constituţională să invalideze rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin, iar austriecii, exasperaţi, au fost nevoiţi să se prezinte din nou la urne.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Discurs al lui Hitler, difuzat într-un tren. Ce s-a întâmplat
Discurs al lui Hitler, difuzat într-un tren. Ce s-a întâmplat

În loc de anunţurile obişnuite difuzate în trenuri, pasagerii unui tren expres din Austria au avut experienţa "neplăcută" de a fi nevoiţi să asculte extrase dintr-un discurs al lui Adolf Hitler transmise prin sistemul de adresare publică, relatează dpa.

Austria, o nouă lovitură dată României. Va bloca extinderea Schengen până când va observa un „declin susţinut” al migraţiei
Austria, o nouă lovitură dată României. Va bloca extinderea Schengen până când va observa un „declin susţinut” al migraţiei

Austria îşi va menţine veto-ul faţă de aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen până când va observa o "scădere susţinută" a numărului solicitanţilor de azil, a declarat ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg.

Ministrul austriac de Interne, raport înaintea vizitei în România: Câţi traficanţi români au fost arestaţi în Austria în 2022
Ministrul austriac de Interne, raport înaintea vizitei în România: Câţi traficanţi români au fost arestaţi în Austria în 2022

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a prezentat marţi, la Viena, o situaţie care arată că în 2022 au fost arestaţi în Austria cu 61% mai mulţi traficanţi de persoane decât în 2021, iar 52 dintre aceştia au fost români, potrivit News.ro.

Ucigașul unei românce din Austria a băut 26 de litri de bere înainte de a comite crima. Totul a pornit de la bani
Ucigașul unei românce din Austria a băut 26 de litri de bere înainte de a comite crima. Totul a pornit de la bani

Ucigașul unei românce moarte în Ternberg, Austria, va fi judecat în Steyr. Prima zi de proces este programată pe 24 aprilie. Alexander M. riscă închisoare pe viață.

”Alertă roşie” privind topirea gheţarilor din Austria în 2022, „într-un ritm accelerat”
”Alertă roşie” privind topirea gheţarilor din Austria în 2022, „într-un ritm accelerat”

Gheţarii nu s-au retras niciodată atât de repede ca în 2022 în întreaga istorie a măsurătorilor ce au început în urmă cu 132 de ani, a anunţat vineri Clubul alpin austriac, care a emis "o alertă roşie" în cel mai recent raport anual al său.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.