Rusia încă încearcă să-și revină după revolta militanților Wagner. Vladimir Putin i-a lăudat pe membrii forțelor armate ruse

×
Codul embed a fost copiat

Cel puțin 4 persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite marți seară, într-un atac lansat de ruși asupra orașului Kramatorsk, din estul Ucrainei.

Rachetele au lovit în plin o cafenea din centrul orașului, la o oră la care zeci de oameni erau în zonă. Printre cei peste 40 de răniți se numără și un bebeluș.

Între timp, Rusia încă încearcă să-și revină după revolta militanților Wagner, de la sfârșitul săptămânii trecute.

Vladimir Putin i-a lăudat pe membrii forțelor armate ruse, pentru că ar fi potolit invazia, iar președintele Belarusului a povestit cum l-a convins pe Prigojin să se întoarcă din drum.

În fața unei săli pline de ofițeri, Alexandr Lukașenko a rememorat, în stilul propriu, evenimentele de sâmbătă, ziua marșului fulgerător al grupării Wagner spre Moscova. Președintele belarus a explicat că Putin i-a cerut sfatul, iar el s-a implicat în negocierile cu Prigojin, pentru că liderul de la Kremlin nu voia să discute cu șeful Wagner.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lukașenko: "La ora 10 și 10, (Putin) m-a sunat și m-a informat în detaliu despre situație și despre ceea ce s-a întâmplat în Rusia. A pus câteva întrebări, inclusiv cum să contracareze situația, și am priceput că lucrurile sunt complicate."

Liderul de la Minsk a povestit cu lux de amănunte despre discuția pe care a avut-o cu Vladimir Putin, dar și despre încercările - încheiate în final cu succes - de a-l convinge pe Prigojin să renunțe la marșul spre Moscova.

Diana Magnay, corespondent Sky News la Moscova: "Prima jumătate de oră (a discuției cu Prigojin) a fost plină de înjurături. Lukașenko a spus că au fost de zece ori mai multe înjurături decât orice altă conversație normală. Și că Prigojin, după ce ar fi vorbit cu oamenii veniți de pe front, care au văzut un număr uriaș de camarazi uciși, era pe jumătate înnebunit. (Prigojin) ajunsese în Rostov pe jumătate nebun din cauza luptelor".

Lukașenko susține că Putin era hotărât să-i elimine pe toți militanții Wagner, dar ar fi acceptat totuși intervenția sa.

Lukașenko: "Cel mai periculos lucru, așa cum înțeleg eu, nu era situația în sine, ci cum ar fi putut să evolueze și consecințele pe care le putea avea, asta era cel mai periculos lucru. Mi-am dat seama și că fusese luată o decizie crudă de a-l elimina (pe Prigojin), asta reieșea din discursul lui Putin. I-am sugerat lui Putin să nu se grăbească."

Lukașenko a mai spus că i-a transmis lui Prigojin că Putin nu va renunța la Șoigu și la Gherasimov, cei doi oficiali de rang înalt din cauza cărora gruparea Wagner ar fi plecat în marș spre Moscova. De altfel, ministrul rus de externe a apărut deja în public, în exercițiul funcțiunii.

În piața catedralei Kremlinului - unde erau adunați peste 2.500 de membri ai forțelor de securitate, Putin le-a mulțumit soldaților, polițiștilor și Gărzii Naționale pentru că au fost loiali și au contribuit la înăbușirea revoltei de sâmbătă.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Rezultatul acestei rebeliuni armate putea fi haosul.
Voi ați apărat ordinea constituțională, viețile, securitatea și libertatea cetățenilor noștri, ați salvat patria și ați oprit eficient un război civil."

Putin a cerut și un moment de reculegere în memoria piloților armatei ruse, uciși în timpul rebeliunii eșuate a mercenarilor Wagner. 13 piloți ar fi fost omorâți, potrivit unor canale rusești de Telegram, dar numărul morților lăsați în urmă de incursiunea lui Prigojin ar putea fi mai mare.

Prigojin a ajuns deja în Belarus, potrivit lui Alexandr Lukașenko. Liderul de la Minsk a declarat că militanții Wagner care îl însoțesc în exil vor primi o bază dezafectată și se pare că vor prelua rolul de instructori pentru armata belarusă.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: "Acordurile sunt puse în aplicare. Știți că Președintele Rusiei își ține întotdeauna cuvântul - fie că este vorba de afaceri internaționale sau interne. Dacă promite ceva, își ține promisiunea."

Pe de altă parte, ministerul apărării de la Moscova a anunțat că grupul Wagner va preda echipamentul militar greu către unități militare ruse - semn că a început procesul de demilitarizare a grupării mercenare, care a beneficiat până de curând de tot sprijinul guvernului rus.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Guvernul a finanțat integral grupul Wagner. Începând din mai 2022, până în mai 2023, statul a plătit companiei Wagner suma de 86 miliarde și 262 de mii de ruble (aproximativ 1 miliard de dolari)."

În acest timp, în Ucraina, mai multe rachete rusești au distrus o cafenea dintr-un centru comercial din orașul Kramatorsk. Atacul s-a soldat cu victime, iar echipele de salvare au lucrat până noaptea târziu în ruine, ca să-i scoată la suprafață pe cei prinși sub dărâmături. Atacul a venit în ziua în care oficialii de la Kiev au anunțat că forțele armate ucrainene au înregistrat victorii pe toate direcțiile de atac ale ofensivei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.