Rusia atacă portul Odesa. Putin, acuzat de Kiev că a „scuipat în față” Turcia și ONU după acordul privind exportul cerealelor

atac odesa
Twitter

Rachete ruseşti au vizat sâmbătă portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră, a anunţat armata ucraineană, la o zi după ce Kievul şi Moscova au semnat un acord ce ar trebui să permită reluarea exporturilor de cereale ucrainene blocate de război.

„Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului”, a anunţat Comandamentul Operaţional Sud pe reţeaua Telegram, conform Agerpres.

Ucraina îl acuză pe Putin să „a scuipat în faţă” ONU şi Turcia

Ucraina l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele rus Vladimir Putin că „a scuipat în faţă” ONU şi Turcia prin faptul că a bombardat portul Odesa, afirmând că Moscova trebuie să-şi asume „întreaga responsabilitate” a eşecului acordului privind exporturile de cereale semnat cu o zi înainte la Istanbul, scrie news.ro.

„A fost nevoie de mai puţin de 24 de ore pentru ca Federaţia Rusă să lanseze un atac cu rachete asupra portului Odesa pentru a pune sub semnul întrebării acordurile şi promisiunile făcute ONU şi Turcia în documentul semnat ieri la Istanbul”, se arată într/un comunicat al ambasadei ucrainene la Ankara, potrivit The Guardian.

Lansând rachete în portul Odesa, preşedintele rus „scuipă în faţa secretarului general al ONU Antonio Guterres şi a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan care au depus eforturi enorme pentru a încheia acest acord pentru care Ucraina este recunoscătoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe Oleg Nikolenko.

Citește și
vladimir putin, volodimir zelenski
Ucraina: Zelenski nu doreşte o încetare a focului cu Rusia fără o recuperare a teritoriilor pierdute
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ucraina subliniază necesitatea implementării stricte a acordurilor privind reînnoirea exporturilor sigure de produse agricole ucrainene din trei porturi (Odesa, Chornomorsk şi Yuzhnoye) de peste Marea Neagră.

„Facem apel la ONU şi Turcia să se asigure că Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile în cadrul funcţionării în siguranţă a coridorului cerealelor. Rusia îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru adâncirea crizei alimentare globale în cazul în care acordurile la care s-a ajuns nu vor fi îndeplinite”, se arată în mesajul ambasadei.

Reacția ONU

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, condamnă „fără echivoc” atacul rușilor asupra portului Odesa, transmis un purtătorul de cuvânt al ONU.

„Aceste produse sunt extrem de necesare pentru a aborda criza alimentară globală și pentru a ușura suferința a milioane de oameni aflați în nevoie pe întreg globul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq.

”Este imperativă implementarea deplină (a acordului –n.red) de către Federația Rusă, Ucraina și Turcia”, a mai susținut acesta citat de Reuters.

Reacția UE

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, a condamnat ferm atacul rusesc asupra portului ucrainean Odesa şi a criticat Moscova pentru agresiunea împotriva unei ţinte cruciale de export de cereale.

''UE condamnă ferm atacul cu rachete ruseşti asupra portului maritim din Odesa. Lovirea unei ţinte esenţiale pentru exportul de cereale la o zi după semnarea acordurilor de la Istanbul este deosebit de condamnabilă şi demonstrează încă o dată dispreţul total al Rusiei faţă de dreptul şi angajamentele internaţionale'', a scris Borrell pe Twitter.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ucraina: Trei morţi, printre care un militar, după ce rachete ruseşti au lovit infrastructuri în Kirovohrad
Ucraina: Trei morţi, printre care un militar, după ce rachete ruseşti au lovit infrastructuri în Kirovohrad

Trei persoane, printre care un militar, au fost ucise de 13 rachete ruseşti care au lovit sâmbătă un aerodrom militar şi infrastructura feroviară în regiunea Kirovohrad din centrul Ucrainei, a declarat guvernatorul Andrii Raikovici, transmite AFP.

Ucraina: Zelenski nu doreşte o încetare a focului cu Rusia fără o recuperare a teritoriilor pierdute
Ucraina: Zelenski nu doreşte o încetare a focului cu Rusia fără o recuperare a teritoriilor pierdute

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că o încetare a focului cu Rusia fără a revendica teritoriile pierdute nu ar face decât să prelungească războiul, potrivit unui interviu publicat vineri de The Wall Street Journal, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.