Rusia a avut o „cârtiță” în cabinetul ministrului francez al Apărării, în 2017

agent secret
iStock

O „cârtiţă” în serviciul Rusiei lucra la cabinetul Mimisterului francez al Apărării, dezvăluie fostul director al serviciilor franceze de informaţii externe (DGSE) Bernard Bajolet, într-un resportaj difuzat în weekend de postul France 5, relatează AFP.

Întrebat despre dezvăluiri potrivit cărora exista un spion în serviciul Rusiei la cabinetul actualului şef al diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, pe când era ministrul Apărării, Bernard Bajolet a răspuns, dumincă seara, în acest documentar consacrat preşedinteluirus Vladimir Putin, că ”într-adevăr, când eram director general al securtăţii externe, l-am demascat” Executivului, potrvit News.ro.

”În anii dinainte se spunea că toate astea s-au terminat, după Războiul Rece, că nu mai ai să-ţi pierzi timpul împotriva unor spioni, care nu mai există (...), că prioritatea sunt dosarele de terorism, însă, cu toate acestea, observăm că activităţile de spionaj nu au încetat definitiv şi că mijloacele folosite de către ruşi, chinezi, dar şi de alţii, (ca) americanii, să nu ne facem că nu vedem, n-au fost niciodată mai importante”, a declarat el.

Această informaţie a fost dezvăluită la acea vreme de publicaţia online Mediapart.

Un spion din cadrul serviciilor militare ruse de informaţii GRU a recrutat o ”cârtiţă” în cabinetul lui Jean-Yves Le Drian, pe când era ministrul Apărării, în timpul preşedinţiei lui François Hollande, dezvăluia Mediapart.

Citește și
spion
Un suedez, condamnat la trei ani de închisoare cu privire la spionaj în favoarea Rusiei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
CEDO: Rusia este responsabilă de asasinarea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko
CEDO: Rusia este responsabilă de asasinarea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că Rusia este responsabilă de asasinarea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, devenit un critic virulent al Kremlinului şi otrăvit cu poloniu radioactiv în 2006 în Marea Britanie.

Un suedez, condamnat la trei ani de închisoare cu privire la spionaj în favoarea Rusiei
Un suedez, condamnat la trei ani de închisoare cu privire la spionaj în favoarea Rusiei

Un consultant tehnologic suedez a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare de către un tribunal de la Göteborg, cu privire la faptul că a vândut Rusiei informaţii sensibile privind fabricarea unor TIR-uri Scania, informează News.ro.

Angajat al ambasadei Regatului Unit la Berlin, suspectat că este spion rus. Bărbatul a fost arestat de poliția germană
Angajat al ambasadei Regatului Unit la Berlin, suspectat că este spion rus. Bărbatul a fost arestat de poliția germană

Poliţia germană a arestat miercuri un cetăţean britanic, angajat al ambasadei Regatului Unit la Berlin, suspectat că ar fi spion al ruşilor.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.