Roma este sufocată de turiști. Străinii care vizitează "cetatea eternă" pun presiune pe serviciile publice

×
Codul embed a fost copiat

Locuitorii Romei sunt aduși la exasperare de valurile tot mai mari de turiști. Italia, și cu precădere capitala, așteaptă anul acesta un număr record de vizitatori.

Străinii care vizitează "cetatea eternă" pun presiune pe serviciile publice, care fac față cu greu chiar și atunci când nu e sezon.

E vorba în special de transportul în comun. Joi, când a fost grevă, localnicii s-au înghesuit alături de turiști în puținele autobuze care au mai funcționat.

Colosseumul, Fontana di Trevi, Panteonul... oricine își doreşte să le vadă măcar o dată în viață. Iar cei care nu au putut să meargă în timpul pandemiei profită acum.

Potrivit Institutului Național al Turismului din Italia, în primele trei luni ale acestui an numărul de turiști străini a crescut cu 86 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gianluca De Gaetano, directorul Asociaţiei Hotelierilor: "După începutul verii, acest trend s-a consolidat, iar acum avem chiar mai mulți turiști ca în 2019, care a fost cel mai bun an pentru turism în Roma și în Italia”.

30 de milioane de turiști sunt așteptați în capitala Italiei anul acesta, o veste excelentă pentru hotelieri și comercianți, dar proastă pentru localnicii care se plâng de ani buni de serviciile publice slabe.

Gianluca De Gaetano, directorul Asociaţiei Hotelierilor: ”Un turist este doar un localnic temporar. Iar dacă localnicii sunt bine, atunci și turiștii sunt bine”.

Transportul public a fost mereu unul din punctele slabe ale orașului. Roma are doar două linii principale de metrou, care se intersectează în centrul oraşului. La suprafață, mașinile se blochează în ambuteiaje uriașe. Transportul în comun are întârzieri mari sau, cum s-a întâmplat vineri, e paralizat de grevele angajaților nemulţumiţi de salarii. O a treia linie de metrou este în construcție, dar lucrările înaintează încet din cauza numeroaselor descoperiri arheologice.

În plus, vara sunt mai puține curse de metrou, iar autobuzele vin mai rar, fiindcă elevii și studenții sunt în vacanță. Nimeni nu se gândește însă că tocmai atunci e aglomerația cea mai mare.

Din cauza transportului în comun deficitar, mulți turiști aleg să stea în centrul Romei și se rezumă să viziteze atracțiile de acolo. Așa se face că în inima capitalei italiene au înflorit cazările ilegale și nu prea mai găsești localnici.

Alessandro Onorato, consilier pe probleme de turism: ”E clar că ăsta distruge centrul orașului și nu le permite turiștilor să aibă o autentică experiență romană”.

Poate că locuitorii Romei ar trece cu vederea îmbulzeala de pe străzi, de la metrou, și faptul că nu găsesc mai niciodată un taxi disponibil, dacă pe fondul aglomerației nu ar apărea tot mai multe acte de vandalism.

Raportul Institutului Italian pentru turism arată, de asemenea, că majoritatea turiștilor care ajung în Italia sunt din Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.