Restricții dure în Austria. Persoanele nevaccinate nu mai au voie nici să schieze

Austria se opune închiderii pârtiilor de schi, cum propune Italia.
Getty

Persoanelor nevaccinate din Austria li s-a interzis accesul în mai multe spații publice, inclusiv la instalațiile de schi din stațiunile montane.

Austria a anunţat că, începând de luni, doar persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau care au trecut prin boală vor avea acces în locuri publice precum restaurante, hoteluri, spaţii culturale, pe fondul unei creşterii a cazurilor de infectare cu coronavirus, transmit AFP şi Reuters.

Noile restricţii vor intra în vigoare de luni, cu o perioadă de tranziţie de patru săptămâni pentru a-i stimula pe locuitori să se vaccineze, a declarat vineri cancelarul Alexander Schallenberg.

În perioada de tranziţie, va fi permis accesul persoanelor vaccinate cu o primă doză şi care prezintă, în plus, un test RT-PCR negativ, după care el va fi limitat la cei vaccinaţi cu schema completă sau care s-au vindecat de COVID-19.

'Nimeni nu poate diviza societatea, dar este responsabilitatea noastră să protejăm populaţia ţării', a subliniat cancelarul într-o conferinţă de presă.

Citește și
Vaccinare
Statele Unite încep vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani , cu serul Pfizer
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Peste 9.300 de cazuri noi înregistrate vineri, un record

 

Noile reguli se vor aplica în restaurante, cafenele, hoteluri, frizerii, la evenimente cu peste 25 de persoane, dar şi la instalaţiile de schi din staţiunile montane.

Joi, capitala Viena anunţase restricţii similare.

Austria, ţară cu aproximativ 9 milioane de locuitori, a raportat vineri peste 9.300 de cazuri noi de infectare, un record pe anul 2021.

Bilanţul total al deceselor asociate COVID-19 este de peste 11.450.

Pe lângă îngrijorarea provocată de umplerea secţiilor de terapie intensivă din spitale, Austria, foarte dependentă de turism, se teme să nu fie plasată de alte state pe lista roşie, a ţările de evitat, din cauza propagării rapide a coronavirusului.

În jur de 64 % din populaţie este vaccinată cu schema completă, sub media de 67 % din ansamblul Uniunii Europene.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă test PCR negativ chiar dacă sunt vaccinații
Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă test PCR negativ chiar dacă sunt vaccinații

Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă și test PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Statele Unite încep vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani , cu serul Pfizer
Statele Unite încep vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani , cu serul Pfizer

Aproximativ 28 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani din Statele Unite pot fi vaccinaţi împotriva Covid-19, a decis marţi seară Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).

Cum și-au învins românii teama de vaccinare. „Mor prea mulţi. Asta ne-a speriat”
Cum și-au învins românii teama de vaccinare. „Mor prea mulţi. Asta ne-a speriat”

Maratonul vaccinărilor din acest sfârşit de săptămână are loc în Bucureşti şi în alte mari oraşe din ţară. Măsura de încurajare a imunizării vine după ce săptămâna trecută au fost vaccinaţi mai mulţi români decât pe toată durata verii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.