Republica autoproclamată Nagorno Karabah îşi anunţă autodizolvarea. Va înceta să mai existe de la 1 ianuarie 2024

nagorno karabah
AFP

Republica autoproclamată Nagorno Karabah şi-a anunţat joi autodizolvarea sa şi a tuturor instituţiilor sale începând cu 1 ianuarie 2024, relatează AFP, potrivit News.ro.

Liderul enclavei secesioniste azere, Samvel Şahramanian anunţă, în acest decret, dizolvarea „tuturor instituţiilor guvernamentale şi organizaţiilor (...) la 1 ianuarie 2024” şi stabileşte că, prin urmare, „Republica Nagorno Karabah (Arţah) încetează să existe”.

Armenii din Nagorno Karabah au fost înfrânţi militar, săptămâna trecută, în doar 24 de ore, o înfrângere care i-a obligat să capituleze în faţa Azerbaidjanului, o ţară de care s-au deprins prin secesiune la căderea URSS, în urmă cu peste 30 de ani.

Armenia, care a susţinut acest teritoriu timp de decenii, nu a intervenit militar de această dată, deschizând calea reintegrării regiunii în Azerbaidjan.

Populaţia armeană din Nagorno Karabah a început un exod, iar aproximativ 65.000 de oameni, reprezentând jumătate dintre cei 120.000 de locuitori ai enclavei, au fugit, în câteva zile, de frica de a fi ţinta represiunii azere, în pofida promisiunii Baku de a le respecta drepturile.

Citește și
Curtea Internaţională de Justiţie
Azerbaidjanul este acuzat, la cea mai înaltă instanţă ONU, de ”epurare etnică”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În decretul autodizolvării republicii autoproclamate, liderul Arţah - numele armean al nagorno Karabah - subliniază că după cunoaşterea condiţiilor întoarcerii regiunii sub controlul Azerbaidjanului, locuitorii şi refugiaţii vor putea ”să ia individual decizia de a rămâne sau de a reveni în nagorno Karabah”.

Un genocid

Într-o înregistrare video publicată pe reţele de socializare, realizatorul şi actorul american Mel Gibson le transmite un mesaj emoţionant armenilor din Nagorno Karabah.

„Asistăm la un genocid în curs”, denunţă producătorul de cinema australiano-american.

El evocă „secole de reprirmare” ale armenilor „din cauza credinţei lor”, actorul cunoscut prin poziţile sale creştine implotă comunitatea internaţională să acţioneze şi să angajeze „eforturi diplomatice” pentru ca locuitorii din Nagorno Karabah să se poată întoarce pe pământul lor.

„Armenilor care suferă în continuare, le transmit păstraţi-vă curajul («don’t loose heart!»). Dumnezeu este cu voi”, încheie el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Am plecat doar cu hainele de pe mine”. Drama trăită de zeci de mii de armeni care au fugit de conflict | IMAGINI DIN SATELIT
„Am plecat doar cu hainele de pe mine”. Drama trăită de zeci de mii de armeni care au fugit de conflict | IMAGINI DIN SATELIT

Peste 50.000 de armeni au fugit din Nagorno-Karabah doar în ultimele două zile și se îndreaptă spre Armenia.  

Azerbaidjanul este acuzat, la cea mai înaltă instanţă ONU, de ”epurare etnică”
Azerbaidjanul este acuzat, la cea mai înaltă instanţă ONU, de ”epurare etnică”

Armenia acuză Azerbaidjanul de ”epurare etnică” - prin blocada regiunii separatiste azere Nagorno Karabah - luni, într-o audiere la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cea mai înaltă instanţă ONU.

 

Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de noi atacuri
Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de noi atacuri

Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc, miercuri, de noi atacuri şi încălcarea unui armistiţiu, la o zi după cele mai grave violenţe între cele două ţări de la războiul din 2020 în regiunea disputată Nagorno Karabah.

Cresc tensiunile în Nagorno Karabah: Un militar azer şi un combatant armean au fost ucişi
Cresc tensiunile în Nagorno Karabah: Un militar azer şi un combatant armean au fost ucişi

Un militar azer şi un combatant armean au fost ucişi miercuri, în apropiere de Nagorno Karabah, o enclavă separatistă azeră susţinută de Armenia, care rămâne instabilă după un război, la sfârşitul lui 2020, au anunţat autorităţile din cele două ţări.

Azerbaidjan şi Armenia au ajuns la un acord de încetare a focului în Nagorno-Karabah
Azerbaidjan şi Armenia au ajuns la un acord de încetare a focului în Nagorno-Karabah

Azerbaidjanul şi Armenia au ajuns la un acord de încetare a focului în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, pradă luptelor, a anunţat diplomaţia rusă după negocieri maraton la Moscova între şefii diplomaţiilor de la Erevan şi Baku.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.