Regimul militar din Niger vrea ca președintele Mohamed Bazoum să fie judecat pentru înaltă trădare | VIDEO

niger
Facebook / M24 news

Autorii loviturii de stat din Niger şi-au anunţat, duminică seara, intenţia de a-l urmări în justiţie pe preşedintele înlăturat Mohamed Bazoum pentru înaltă trădare şi subminarea securităţii ţării.

"Guvernul nigerian a strâns până în prezent probele pentru a-l urmări în faţa instanţelor naţionale şi internaţionale competente pe preşedintele înlăturat şi pe complicii săi locali şi străini pentru înaltă trădare şi subminarea securităţii interne şi externe a Nigerului", a declarat colonelul Amadou Abdramane, unul din membrii regimului, într-un comunicat de presă citit la postul public de televiziune.

Guvernul îşi bazează acuzaţiile pe contactele preşedintelui Bazoum cu conaţionali, şefi de stat străini şi şefi ai unor organizaţii internaţionale, informează AFP, citată de Agerpres.

În privinţa preşedintelui demis, regimul militar a cerut "să se pună sub semnul întrebării sinceritatea pretenţiei sale de a susţine că este sechestrat, deşi militarii nu i-au invadat niciodată reşedinţa prezidenţială şi acesta dispune încă de toate mijloacele de comunicare".

Citește și
niger
Posibilă intervenţie militară în Niger. Liderii din Africa de Vest ordonă desfăşurarea forţei ECOWAS
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, Bazoum "este vizitat în mod regulat de medicul său". După o astfel de vizită, "medicul nu a ridicat nicio problemă cu privire la starea de sănătate a preşedintelui demis şi a membrilor familiei sale", conform sursei citate. Potrivit unui consilier al preşedintelui înlăturat de la putere, o consultaţie medicală a avut loc sâmbătă.

Mohamed Bazoum, reţinut la reşedinţa sa prezidenţială încă din ziua loviturii de stat împreună cu fiul şi soţia, declarase pentru mai multe mass-media că este ţinut ostatic, apoi lipsit de electricitate şi obligat să mănânce doar orez şi paste.

În acelaşi comunicat, regimul militar a denunţat "sancţiunile ilegale, inumane şi umilitoare ale ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest)" adoptate pe 30 iulie în cadrul unui summit al organizaţiei.

Statele vest-africane au suspendat tranzacţiile financiare şi comerciale cu Niger

Statele vest-africane au anunţat, printre altele, suspendarea tranzacţiilor financiare şi comerciale cu Nigerul.

Aceste sancţiuni "merg până acolo încât să priveze ţara de produse farmaceutice, alimente" şi "furnizare de curent electric", au deplâns militarii în comunicatul de presă. Aceştia indică faptul că "se iau toate măsurile urgente pentru a minimiza impactul sancţiunilor".

În privinţa persoanelor apropiate regimului destituit care au fost arestate după lovitura de stat, armata aflată la putere a adăugat că "îşi reafirmă dorinţa fermă de a respecta (...)angajamentele Nigerului în materie de drepturile omului".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mii de susţinători ai regimului militar din Niger s-au adunat în apropierea bazei franceze de la Niamey
Mii de susţinători ai regimului militar din Niger s-au adunat în apropierea bazei franceze de la Niamey

Mii de susţinători ai regimului militar rezultat din lovitura de stat în Niger s-au adunat, vineri, într-o atmosferă de calm în apropierea bazei militare franceze de la Niamey.

Posibilă intervenţie militară în Niger. Liderii din Africa de Vest ordonă desfăşurarea forţei ECOWAS
Posibilă intervenţie militară în Niger. Liderii din Africa de Vest ordonă desfăşurarea forţei ECOWAS

Statele membre ale Comunităţii Economice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) au transmis joi, că toate opţiunile rămân pe masă în privinţa restabilirii ordinii constituţionale în Niger şi au dispus activarea "Forţei în aşteptare" (Standby Force).

Drapelul Rusiei a devenit foarte popular în Niger, după lovitura de stat.
Drapelul Rusiei a devenit foarte popular în Niger, după lovitura de stat. "Înainte nu ştiam cum arată”

După lovitura de stat militară de luna trecută, în Niger a apărut cererea de drapele ruseşti, relatează marţi agenţia Reuters.

Prim semn de rezistență în Niger. Un fost rebel lansează o mişcare împotriva loviturii de stat
Prim semn de rezistență în Niger. Un fost rebel lansează o mişcare împotriva loviturii de stat

Un fost lider rebel şi politician din Niger a lansat o mişcare care se opune juntei ce a preluat puterea într-o lovitură de stat la 26 iulie, un prim semn al rezistenţei interne faţă de conducerea deţinută de armată în această ţară din Sahel. 

MAE a realizat demersurile necesare pentru evacuarea celui de-al cincelea cetăţean român din Niger
MAE a realizat demersurile necesare pentru evacuarea celui de-al cincelea cetăţean român din Niger

MAE a realizat demersurile necesare pentru evacuarea celui de-al cincelea cetăţean român din Niger, după ce în urmă cu o zi alţi patru români au fost evacuaţi.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.