Record de decese provocate de Covid-19 în Italia, de la începutul lunii aprilie

Românii, cei mai numeroși străini din Italia. Câți români trăiesc în peninsulă
Getty

Italia a înregistrat marţi 731 de noi decese asociate COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai ridicat bilanţ zilnic al deceselor de la începutul lunii aprilie.

Numărul noilor cazuri de infectare este de 32.191, confirmate în urma efectuării a peste 208.000 de teste, potrivit Ministerului italian al Sănătăţii, transmite agenţia EFE.

Numărul deceselor de la începutul pandemiei în Italia creşte astfel la 46.464, iar cel al infectărilor la 1.238.072. Dintre acestea, 733.810 sunt cazuri active în prezent.

Deşi majoritatea persoanelor infectate sunt izolate la domiciliu, presiunea asupra spitalelor este în creştere, în condiţiile în care sunt 33.072 de internări, cu 658 mai multe faţă de luni, iar 3.612 pacienţi se află la terapie intensivă.

În urma noului val epidemic guvernul de la Roma a închis barurile, restaurantele şi magazinele în zonele cele mai afectate şi a impus interdicţia de circulaţie nocturnă la nivel naţional, măsuri în vigoare cel puţin până pe 3 decembrie.

Citește și
roma, italia
Studiu: Coronavirusul a apărut în Italia din septembrie 2019
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dar Italia evită deocamdată un lockdown generalizat cum a fost în primăvară, instituind trei niveluri de restricţii, galben, portocaliu şi roşu, în funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare regiune.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vulcanul Stromboli din Italia, unul dintre cei mai activi din lume, a erupt din nou
Vulcanul Stromboli din Italia, unul dintre cei mai activi din lume, a erupt din nou

Vulcanul Stromboli din Italia a erupt pentru a doua oară în numai o săptămână. Evenimentul a durat patru minute şi a fost surprins de camere de supraveghere.

Studiu: Coronavirusul a apărut în Italia din septembrie 2019
Studiu: Coronavirusul a apărut în Italia din septembrie 2019

Noul coronavirus circula în Italia din septembrie 2019, arată un studiu al Institutului Naţional al Cancerului (INT) din Italia, cu sediul la Milano.

Italia, lovită dur de al doilea val al pandemiei. Micile afaceri sunt aproape de faliment
Italia, lovită dur de al doilea val al pandemiei. Micile afaceri sunt aproape de faliment

Italia, lovită dur de al doilea val al pandemiei, a raportat în ultima săptămână, în medie, 650 de îmbolnăviri la suta de mii de locuitori. Spre deosebire de primăvară, acum este afectat și sudul țării, așa că zona roșie se extinde.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.