Reacția lui Viktor Orban la criticile UE: ”Am luptat pentru drepturile homosexualilor”

Viktor Orban: ”Am luptat pentru drepturile homosexualilor”
Getty

Viktor Orban respinge într-o notă mai degrabă ironică criticile Occidentului referitoare la o lege împotriva promovării homosexualității în rândul tinerilor votată de Budapesta. Orban a spus că el, de fapt, a luptat pentru drepturile homosexualilor.

 

Noua reglementare ungară se referă la modul în care un copil se familiarizează cu problema de altfel dificilă şi complicată a sexualităţii, iar decizia în acest sens cade în sarcina exclusivă a părinţilor. Aceasta este o lege care protejează copiii şi părinţii”, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, la Bruxelles, înaintea întrevederii de două zile a liderilor statelor membre ale UE, potrivit agenției maghiare Hirado.

Șeful guvernului de la Budapesta spune chiar că pentru Ungaria este o onoare dacă un premier sau dacă preşedintele Consiliului European se interesează de o lege maghiară, o abordare mai degrabă ironică din partea lui Orban.

“Sunt bucuros să le relatez că nu este vorba de vreo lege care s-ar referi la homosexualitate. Această lege nu se referă la asta, această lege se referă la creşterea copiilor, la educaţia cu orice fel de conţinut sexual. Întotdeauna este mai bine să citeşti ceva mai întâi, şi abia apoi să reacţionezi, aceasta este ordinea corectă”, a adăugat premierul maghiar.

Citește și
Viktor Orban: Legiuni de migranţi bat la porţile Europei
Viktor Orban: Legiuni de migranţi bat la porţile Europei
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Viktor Orban subliniază faptul că noua lege prevede că este treaba părinţilor să decidă modul în care un copil dobândeşte cunoştinţe despre problema sexualităţii.

 

Orban: ”Această lege” nu se referă la homosexuali, ci ”la drepturile copilului și ale părinților”

 

“Şi revine statului să creeze condiţiile necesare pentru ca părinţii să îşi exercite în mod efectiv aceste drepturi. Aceasta este o lege privind protecţia copilului şi a părinţilor”, a subliniat politicianul ungar.

Mai mult, Viktor Orban afirmă că el, de fapt, chiar a luptat pentru drepturile homosexualilor.

“Eu sunt un apărător activ al drepturilor. Am luptat pentru libertate în timpul comunismului, atunci când homosexualitatea era pedepsită. Am luptat pentru libertate şi drepturi, ceea ce înseamnă că am luptat şi pentru drepturile homosexualilor”, a spus Viktor Orbán.

”Această lege nu se referă la asta, această lege se referă la drepturile copiilor şi ale părinţilor”, a punctat premierul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Ungaria nu mai permite
Ungaria nu mai permite "promovarea" homosexualităţii în rândul minorilor. Seriale precum ”Friends” ar putea fi interzise

Ungaria a adoptat un text de lege care interzice "promovarea" homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulţirii restricţiilor impuse de către guvernul lui Viktor Orban persoanelor LGBT.

Viktor Orban: Legiuni de migranţi bat la porţile Europei
Viktor Orban: Legiuni de migranţi bat la porţile Europei

Pe măsură ce pandemia este preluată sub control, problema migraţiei va reveni în centrul politicii europene, a afirmat vineri premierul ungar Viktor Orban, în interviul săptămânal radiodifuzat, transmite MTI.

Viktor Orban, după ieșirea Fidesz din PPE: Europenii nu vor imigranţi, nu vor multiculturalism, nu au căzut în nebunia LGBTQ
Viktor Orban, după ieșirea Fidesz din PPE: Europenii nu vor imigranţi, nu vor multiculturalism, nu au căzut în nebunia LGBTQ

Dreapta democratică europeană găzduiește europenii care ”nu vor imigranţi, nu vor multiculturalism, nu au căzut în nebunia LGBTQ”, a declarat Viktor Orban, după ce Fidesz a părăsit PPE.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.