Reacția lui Putin după ce Trump nu a fost găsit vinovat de complicitate cu Rusia

×
Codul embed a fost copiat

Kremlinul a respins, din nou, luni, orice ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2016 în SUA ca reacţie la raportul procurorului special Robert Mueller, care concluzionează absenţa vreunui element care să probeze o posibilă complicitate cu Rusia.

”Nu am văzut raportul în sine” al procurorului Mueller şi de aceea ”nu putem să comentăm nimic în detaliu”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlin, Dmitri Peskov. ”Dar poziţia noastră de principiu (...) este cunoscută: ţara noastră nu a intervenit niciodată în afacerile interne ale altor ţări, inclusiv în Statele Unite”, a spus el, denunţând ”acuzaţii fără fundament”, relatează Agerpres.

”Suntem categoric împotriva ingerinţei altor ţări în afacerile noastre interne”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În acest context, Kremlinul a declarat luni că este pregătit pentru o îmbunătăţire a relaţiilor cu SUA, dar aşteaptă ca Washingtonul să facă primul pas, potrivit Reuters.

Rusia aşteaptă demult paşi din partea SUA pentru restabilirea relaţiilor bilaterale, a spus Peskov, citat de TASS, adăugând că ştafeta pentru astfel de iniţiative a fost transmisă Washingtonului la summitul de la Helsinki între preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin, respectiv Donald Trump în iulie 2018.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Mingea este absolut acolo (în SUA) şi această minge a fost pasată la Helsinki preşedintelui Trump'”, a reiterat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că nu Rusia a fost iniţiatoarea acţiunilor imprevizibile şi voluntariste, care au prejudiciat relaţiile ruso-americane, potrivit agenţiei de presă ruse.

Într-o scrisoare trimisă duminică Congresului american şi apoi făcută publică, ministrul american al justiţiei, Bill Barr, a indicat că investigaţiile procurorului special nu au stabilit că echipa de campanie a lui Donald Trump sau oricine altcineva asociat cu aceasta s-ar fi înţeles sau şi-ar fi coordonat cu Rusia eforturile de a influenţa alegerile prezidenţiale din 2016 în SUA.

”Rezultatele anchetei Mueller sunt o ruşine pentru SUA şi pentru elita lor politică”, a declarat luni senatorul rus Aleksei Puşkov, într-un mesaj publicat pe Twitter. ”Ele confirmă că toate acuzaţiile au fost inventate pe de-a-ntregul”, a subliniat Puşkov.

Aceste concluzii permit Moscovei şi Washingtonului, ale căror relaţii se află la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, să ”repornească de la zero în mai multe domenii”, a apreciat Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia de presă RIA Novosti.

În opinia unui alt deputat rus, Leonid Sluţki, aceste concluzii sunt ”un fel de reabilitare politică a preşedintelui american”. Dar ”este puţin probabil ca ele să poată schimba ceva imediat în dialogul dintre Rusia şi Statele Unite”, a apreciat Sluţki, citat de RIA Novosti.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă