Reacția Chișinăului după ce Rusia a amenințat că apropierea de NATO va duce la ”pierderea totală” a suveranității Moldovei

republica moldova
Shutterstock

Chișinăul consideră ”calomnioase” declarațiile Rusiei potrivit cărora apropierea de NATO va duce la pierderea suveranității Moldovei, amintind că tocmai Kremlinul o încalcă, de fapt, prin trupele menținute ilegal în Transnistria.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării al Republicii Moldova (MAEIE) a calificat joi drept "false şi calomnioase" ultimele declaraţii ale purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit căreia o apropiere a Chişinăului de NATO ar însemna pierderea suvernităţii de către Republica Moldova, potrivit cotidianului Ziarul Naţional din Chişinău.

Într-un comunicat, MAEIE subliniază că tocmai Rusia este cea care nu respectă Constituţia Republicii Moldova şi menţine ilegal trupe militare pe teritoriul acesteia în Transnistria.

"Relaţiile Republicii Moldova cu diverse organizaţii internaţionale, inclusiv cu NATO, reprezintă decizia suverană şi independentă a republicii noastre.

Referitor la parteneriatul Republica Moldova-NATO, acesta are deja o istorie de 30 de ani, fiind orientat spre dezvoltarea capacităţilor de contracarare a noilor provocări complexe şi asigurarea securităţii cetăţenilor şi a statului nostru", se menţionează în comunicat.

Citește și
Transnistria
NATO cere Rusiei să-şi retragă trupele din Transnistria, staționate fără acordul Republicii Moldova
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chișinăul ”sugerează” Rusiei să citească Constituția Republicii Moldova

În acelaşi timp, "menţionăm că neutralitatea Republicii Moldova nu înseamnă autoizolare. Autorităţile dezvoltă parteneriate cu acele organizaţii şi state care susţin şi contribuie la menţinerea păcii şi securităţii în republica noastră", mai afirmă diplomaţia de la Chişinău.

MAEIE aminteşte că, la Summitul NATO de la Vilnius din 11 iulie, Alianţa nord-atlantică şi-a reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială, suveranitatea, independenţa şi respectarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova.

De asemenea, statele NATO au declarat că sprijină dreptul suveran al Republicii Moldova de a-şi alege modelul de dezvoltare, cursul de politică externă şi de a-şi decide viitorul fără ingerinţe din exterior.

"În aceeaşi ordine de idei, sugerăm reprezentantei oficiale a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei să citească integral articolul 11 din Constituţia ţării noastre, inclusiv alineatul (2) care precizează că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său, ori anume Federaţia Rusă încalcă în mod direct acest articol", încheie comunicatul MAEIE.

Rusia amenință cu pierderea totală a suveranității Moldovei

Autorităţile Republicii Moldova ar trebui să conştientizeze că apropierea ţării de NATO duce la o pierdere totală a suveranităţii, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, citată de agenţia oficială de presă rusă TASS.

"Să sperăm că clasa politică moldoveană este conştientă totuşi de faptul că apropierea (Republicii Moldova) de NATO nu numai că nu aduce un plus de securitate, ci dimpotrivă duce la o pierdere totală a suveranităţii", a declarat Zaharova într-o conferinţă de presă.

Rusia şi-a exprimat în repetate rânduri poziţia faţă de "politica provocatoare de continuare a extinderii NATO, în special a atragerii Republicii Moldova în Alianţă, în pofida statutului ei de neutralitate înscris în Constituţia sa", a afirmat ea.

"Observăm o creştere consecventă a interacţiunii între forţele prooccidentale de la Chişinău şi structurile euroatlantice contrar intereselor naţionale şi fără a ţine cont de opiniile propriilor cetăţeni", a adăugat ea, afirmând că peste 60% dintre cetăţenii moldoveni se opun apartenenţei ţării lor la NATO.

"Evident că poporul moldovean, în mod tradiţional prietenos cu Rusia, spre deosebire de actualii lor lideri, este pe deplin conştient de natura agresivă a blocului nord-atlantic şi înţelege că situaţia din Ucraina vecină a fost provocată în mare măsură de încercările iresponsabile de extindere a Alianţei", a subliniat Zaharova.

"Este puţin probabil ca populaţia Republicii Moldova să dorească ca aceasta să devină - sub pretextul implementării diverselor formate de parteneriat - un alt teren de încercare de confruntări geopolitice", a concluzionat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fostul ministru Cristian Diaconescu: ”Republica Moldova, din foarte multe perspective, este într-un fel în situația Ucrainei”
Fostul ministru Cristian Diaconescu: ”Republica Moldova, din foarte multe perspective, este într-un fel în situația Ucrainei”

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu este de părere că Republica Moldova, ”din foarte multe perspective, este într-un fel în situația Ucrainei”.

NATO cere Rusiei să-şi retragă trupele din Transnistria, staționate fără acordul Republicii Moldova
NATO cere Rusiei să-şi retragă trupele din Transnistria, staționate fără acordul Republicii Moldova

NATO a cerut Federaţiei Ruse - în comunicatul summitului aliaţilor de la Vilnius difuzat marţi - să-şi retragă toate trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, staţionate fără consimţământul Chişinăului în regiunea transnistreană.

Agenți FSB, trimiși în judecată pentru organizarea de violențe în Moldova. Câți bani a cheltuit Kremlinul
Agenți FSB, trimiși în judecată pentru organizarea de violențe în Moldova. Câți bani a cheltuit Kremlinul

Autorităţile de la Chişinău au descoperit o reţea de spionaj creată pe teritoriul Republicii Moldova de doi cetăţeni ruşi care lucrau sub coordonarea Serviciului Federal de Securitate (FSB) de la Moscova.

 

Maia Sandu, la 500 de zile de război în Ucraina: ''Ucraina va învinge. Altfel nu poate fi''
Maia Sandu, la 500 de zile de război în Ucraina: ''Ucraina va învinge. Altfel nu poate fi''

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis sâmbătă un mesaj, cu ocazia marcării a 500 de zile de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în care şi-a exprimat convingerea că Ucraina va ieşi învingătoare.

 

Mircea Geoană: ”NATO susţine ferm dreptul Republicii Moldova de a-şi decide propriul destin
Mircea Geoană: ”NATO susţine ferm dreptul Republicii Moldova de a-şi decide propriul destin"

NATO susţine dreptul Republicii Moldova de a decide asupra viitorului său şi asupra politicii sale externe, a subliniat luni, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.