Reacția Angelei Merkel la vestea unui BREXIT DUR pe 31 octombrie

Angela Merkel
Agerpres

Berlinul este pregătit pentru un eventual Brexit dezordonat, a declarat cancelarul german Angela Merkel duminică, cu trei zile înaintea unei întâlniri cu premierul britanic Boris Johnson.

Acesta susţine o retragere a Regatului Unit din UE fără acord la 31 octombrie dacă blocul comunitar nu acceptă renegocierea documentului convenit cu fostul premier Theresa May, dar respins de legislativul britanic.

''Suntem bucuroşi pentru fiecare vizită, astfel că trebuie să vorbim, trebuie să găsim soluţii'', a spus Merkel, potrivit Reuters, într-o discuţie panel desfăşurată la sediul guvernului german.

''Suntem pregătiţi pentru orice rezultat, putem spune acest lucru, chiar dacă nu ajungem la un acord. Dar în orice caz voi face un efort pentru a găsi soluţii - până în ultima zi de negociere'', a asigurat ea.

''Cred că este întotdeauna mai bună o ieşire cu un acord decât fără. Dar dacă acest lucru nu este posibil, vom fi pregătiţi şi pentru situaţia alternativă'', a indicat Merkel.

Citește și
Brexit
Documente oficiale: Un Brexit fără acord ar însemna dezastrul pentru Marea Britanie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit publicaţiei The Sunday Telegraph, Boris Johnson ar urma să susţină în discuţia cu cancelarul german că parlamentul britanic nu va putea să împiedice un Brexit fără acord.

Partidul Conservator al lui Johnson este divizat între parlamentarii care doresc o ruptură clară de UE şi cei care doresc un acord privind Brexitul care să menţină relaţii cât mai apropiate cu blocul comunitar. Aceştia din urmă ar putea vota o moţiune de cenzură împotriva noului premier, alături de opoziţia laburistă şi de liberal-democraţi. Partidul Conservator şi aliatul său nord-irlandez DUP au în prezent o majoritate de un singur vot în Camera Comunelor. Însă premierul ar putea decide convocarea unor alegeri anticipate abia după 31 octombrie.

Boris Johnson a afirmat în mod repetat că nu va accepta nicio nouă amânare a ieşirii din UE dincolo de data de 31 octombrie, indiferent dacă blocul comunitar va accepta sau nu revizuirea acordului privind Brexitul convenit cu fostul premier Theresa May, dar respins de trei ori de Camera Comunelor, ceea ce a condus la amânarea succesivă a datei Brexitului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Premierul Marii Britanii a anunțat abrogarea actului de aderare la UE: ”Ieșim din Uniune”
Premierul Marii Britanii a anunțat abrogarea actului de aderare la UE: ”Ieșim din Uniune”

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat, duminică, pe Twitter, că ministrul pentru Brexit, Steve Barclay, a semnat ordinul de abrogare a Actului din 1972 privind aderarea Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Documente oficiale: Un Brexit fără acord ar însemna dezastrul pentru Marea Britanie
Documente oficiale: Un Brexit fără acord ar însemna dezastrul pentru Marea Britanie

Marea Britanie se va confrunta cu penurii de combustibil, alimente şi medicamente dacă părăseşte UE fără un acord de tranziţie, riscând blocarea porturilor şi o frontieră dură în Irlanda, arată documente oficiale.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.