Putin va semna un decret prin care facilitează accesul la cetățenia rusă străinilor care se angajează în armată

armata, rusia, mariupol
Getty

Moscova urmează să faciliteze accesul la cetăţenia rusă străinilor care semnează un contract cu armata, în toiul Războiului rus din Ucraina, potrivit unui decret semnat vineri de către preşedintele rus Vladimir Putin.

”Cetăţenii străini sau apatrizi care semnează un contract pentru a servi în forţele armate ruse (...) cel puţin un an de zile şi care iau parte (sau au luat parte) la operaţiuni militare timp de cel puţin şase luni” beneficiază de procedura simplificată a obţinerii paşaportului rus, se arată în acest decret, scrie news.ro.

În text, publicat pe portalul documentelor oficiale, se precizează că această măsură se aplică şi personaleor care au servit mai puţin de şase luni de zile şi care au fost rănite în luptă, ceea ce le permite să fie demobilizate ”din motive de sănătate”.

De asemenea, soţii şi soţiile, copiii şi părinţii celor care semnează un contract cu armata rusă vor putea beneficia de un acces simplificat la cetăţenia rusă, se arată în decret.

Această măsură pare să se adreseze mai ales imigranţilor din fostele republici sovietice din Asia Centrală, care ocupă, în oraşpe mari, ca Moscova, meseriile cele mai dificile.

Citește și
nord stream
Magnitudinea exploziilor de la Nord Stream echivalează unei încărcături explozive de sute de kilograme de TNT
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Mai multe foste republici sovietice din Asia Centrală şi-au îndemnat cetăţenii să nu ia parte la război, după anunţarea, săptămâna trecută, a unei mobilizări ”parţiale” în Rusia.

Vladimir Putin a semmnat săptămâna trecută o lege potrivit căreia străinii care intră în armată, pe o perioadă de cel puţin un an de zile, pot cere cetăţenia rusă, fără să justifice o perioadă de rezidenţă de cinci ani pe teritoriul rus, cerută în procedura obişnuită.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Zelenski: Ucraina nu va negocia cu Rusia atât timp cât Putin este preşedinte
Zelenski: Ucraina nu va negocia cu Rusia atât timp cât Putin este preşedinte

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că nu va negocia cu Rusia atât timp cât Vladimir Putin se află la putere, la scurt timp după ce liderul rus a cerut Ucrainei să depună armele, relatează France Presse.

Magnitudinea exploziilor de la Nord Stream echivalează unei încărcături explozive de sute de kilograme de TNT
Magnitudinea exploziilor de la Nord Stream echivalează unei încărcături explozive de sute de kilograme de TNT

Cele patru scurgeri de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică, au fost cauzate de explozii submarine care corespund ”câtorva sute de kilograme” de TNT, anunţă vineri Suedia şi Danemarca, într-un raport predat ONU.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării
Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării

După anunțarea rezultatelor la alegerile pentru Parlamentul European, Ursula von der Leyen a început negocierile pentru conducerea Comisiei Europene şi se declară deschisă mai multor înţelegeri.