Putin a denunţat "ambiţiile imperialiste" ale NATO, care încearcă să-şi afirme "hegemonia"

vladimir putin, rusia
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat, miercuri, "ambiţiile imperialiste” ale NATO, despre care a spus că încearcă să-şi afirme "hegemonia” prin conflictul ucrainean.

"Ucraina şi binele poporului ucrainean nu este obiectivul Occidentului şi al NATO, ci un mijloc de a-şi apăra propriile interese”, a afirmat Vladimir Putin, în cadrul unei conferinţe de presă la Aşkhabad, capitala turkmenă. "Ţările conducătoare ale NATO doresc (...) să-şi afirme hegemonia, ambiţiile lor imperiale”, a spus el, conform AFP.

Alianţa Atlantică şi "mai presus de toate, Statele Unite au avut nevoie de multă vreme să aibă un inamic extern în jurul căruia să-şi unească aliaţii”, potrivit lui Vladimir Putin. "Iranul nu a fost bun pentru asta”, a spus el. "Le-am dat această şansă, şansa de a-i uni pe toţi cei din jurul lor”, a spus ironic Vladimir Putin.

În schimb, Vladimir Putin a asigurat că nu are nicio problemă cu o posibilă aderare a Finlandei şi Suediei la NATO. "Nu avem probleme cu Suedia şi Finlanda, aşa cum avem cu Ucraina”, a declarat şeful Kremlinului înainte de a adăuga: "Dacă Finlanda şi Suedia vor, lăsaţi-le să adere. Este treaba lor, se pot alătura oriunde doresc".

Dar "în cazul dislocării de contingente militare şi de infrastructură militară acolo, vom fi obligaţi să răspundem simetric şi să creăm aceleaşi ameninţări la adresa teritoriilor din care emană ameninţările la adresa noastră”, a avertizat Vladimir Putin.

Citește și
racheta, kremenciuk, ucraina
Mallul din Kremenciuk ar fi fost lovit de ruși cu o rachetă anti-navă din era sovietică. Cum se apără Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Procesul de aderare pentru Suedia şi Finlanda, care au decis să se alăture Alianţei ca reacţie la ofensiva rusă în Ucraina în desfăşurare din 24 februarie, a fost lansat oficial miercuri, la summitul NATO de la Madrid.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 127. Rusia foloseşte în luptă tot mai mult rachete imprecise din epoca sovietică, susțin ucrainenii
Război în Ucraina, ziua 127. Rusia foloseşte în luptă tot mai mult rachete imprecise din epoca sovietică, susțin ucrainenii

Știrile PRO TV.ro v-au prezentat, joi, în format LIVE TEXT, cele mai noi informații despre războiul din Ucraina.

Mallul din Kremenciuk ar fi fost lovit de ruși cu o rachetă anti-navă din era sovietică. Cum se apără Rusia
Mallul din Kremenciuk ar fi fost lovit de ruși cu o rachetă anti-navă din era sovietică. Cum se apără Rusia

„Apărarea Ucrainei ne-a costat cinci miliarde de dolari, pe lună, de la începutul invaziei ruse”, a estimat președintele Volodimir Zelenski, care s-a adresat summitului NATO de la Madrid, prin video conferință.

Război în Ucraina, ziua 126. Kievul, un nou schimb de prizonieri cu Rusia. 95 de apărători ai uzinei Azovstal, eliberați
Război în Ucraina, ziua 126. Kievul, un nou schimb de prizonieri cu Rusia. 95 de apărători ai uzinei Azovstal, eliberați

ȘtirileProTV.ro au transmis, miercuri, în format LIVE TEXT, cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.