Promisiunea făcută de Iohannis la ONU. Ce va exista în fiecare minister important

Klaus Iohannis la ONU
Administraţia Prezidenţială

Președintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul Adunării Generale ONU că România va amplifica eforturile pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030.

"România îşi va amplifica eforturile pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030, cu intenţia de a se asigura că atât generaţiile de acum, cât şi cele viitoare vor putea trăi într-o lume sustenabilă", a afirmat preşedintele, în cadrul forumului "Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă", a declarat Klaus Iohannis, relatează Agerpres.

El a prezentat principalele acţiuni întreprinse de România în acest sens, reamintind că ţara noastră a transpus principiile care au stat la baza Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în priorităţi, obiective şi ţinte strategice incluse în Strategia naţională revizuită pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, document adoptat în 2018.

"Pentru a asigura realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în fiecare domeniu, sunt în curs de creare, în cadrul ministerelor relevante, nuclee pentru dezvoltare durabilă", a transmis Klaus Iohannis.

Preşedintele a adăugat că pentru a beneficia de contribuţia societăţii civile, este în curs de operaţionalizare Coaliţia pentru Dezvoltare Durabilă, care va include reprezentaţii cei mai activi. De asemenea, pentru a monitoriza progresul implementării Agendei 2030, un nou set de indicatori de dezvoltare durabilă este luat în considerare de către Institutul Naţional de Statistică. Pentru a stimula implicarea mediului de afaceri în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, autorităţile române au iniţiat parteneriate cu comunitatea de afaceri, a menţionat el.

Citește și
klaus iohannis, discurs, onu, new york, adunarea
Președintele Klaus Iohannis, discurs la ONU: ”România condamnă atacurile teroriste”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Sunt în curs de desfăşurare eforturi pentru a lansa un Cod al Sustenabilităţii, în parteneriat cu reprezentanţii sectorului privat, dedicat orientării activităţii economice în conformitate cu politicile de mediu şi sociale", a declarat preşedintele.

Iohannis a reamintit că România a exercitat Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al acestui an, sub mottoul "Coeziunea, o valoare comună europeană". 

"Totodată, acest mandat a reprezentat pentru ţara noastră şansa de a evidenţia rolul pe care îl are coeziunea în a reduce decalajele economice, sociale şi teritoriale dintre statele membre, regiunile şi cetăţenii Uniunii Europene", a spus el.

Preşedintele a evidenţiat că România a fost foarte activă în promovarea parteneriatelor pentru dezvoltare durabilă la nivel regional.

"Comisia Economică a ONU pentru Europa şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică ne-au susţinut în crearea unei platforme regionale pentru schimburi de experienţă şi pentru promovarea unor parteneriate semnificative între ţările din Uniunea Europeană, Europa de Est, Balcanii de Vest şi Asia Centrală, în cadrul Conferinţei Regionale 'Agenda 2030: Parteneriate pentru Dezvoltare Durabilă', desfăşurată în aprilie 2019 la Bucureşti. Cu acea ocazie, ţările participante au adoptat Declaraţia de la Bucureşti, recunoscând nevoia de accelerare a implementării Agendei 2030 şi încurajând crearea de parteneriate mai robuste, pentru a depăşi provocările curente în realizarea Agendei 2030", a afirmat Iohannis.

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Donald Trump la Adunarea Generală a ONU
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Donald Trump la Adunarea Generală a ONU

Președintele României Klaus Iohannis s-a întâlnit cu omologul său american, Donald Trump, la Adunarea Generală ONU. 

Președintele Klaus Iohannis, discurs la ONU: ”România condamnă atacurile teroriste”
Președintele Klaus Iohannis, discurs la ONU: ”România condamnă atacurile teroriste”

Preşedintele Klaus Iohannis, care conduce delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a susţinut miercuri declaraţia naţională în plenul Adunării Generale.

Klaus Iohannis, vizită oficială în SUA. Ce va face președintele la Adunarea Generală a ONU
Klaus Iohannis, vizită oficială în SUA. Ce va face președintele la Adunarea Generală a ONU

Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 24 – 26 septembrie, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.