Proiect de rezoluţie OMS: Israelul trebuie să îşi respecte obligaţiile umanitare

armata israel, soldati israel
AFP

Un proiect de rezoluţie înaintat OMS de 17 ţări membre şi Palestina, cu statut special, a cerut vineri ca Israelul să îşi respecte pe deplin obligaţiile de a proteja personalul medical şi umanitar din Fâşia Gaza, transmite AFP.

Acest text urmează să fie examinat duminică în cadrul unei sesiuni speciale a Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, convocate pentru a discuta "situaţia sănătăţii din teritoriul palestinian ocupat, inclusiv Ierusalimul de Est".

Proiectul de rezoluţie este prezentat de Algeria, Arabia Saudită, Bolivia, China, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Indonezia, Irak, Iordania, Liban, Malaezia, Maroc, Pakistan, Palestina, Qatar, Tunisia, Turcia şi Yemen.

"Consiliul executiv îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la situaţia umanitară catastrofală ce predomină în teritoriul palestinian ocupat, inclusiv Ierusalimul de Est şi, mai ales, cu privire la operaţiunile militare desfăşurate în Fâşia Gaza", se afirmă în preambulul acestui proiect. Textul exprimă îngrijorarea cu privire la "asediul în curs" şi amploarea "daunelor considerabile cauzate sectorului sănătăţii publice".

Proiectul menţionează, de asemenea, riscurile pe care prezenţa a "mii de victime încă îngropate sub dărâmături" le poate prezenta pentru sănătatea publică, precum şi condiţiile de igienă şi adăposturile supraaglomerate.

Citește și
ostatici hamas
Oficial american: Armistițiul din Gaza a eșuat pentru că Hamas nu vrea ca ostaticele să dezvăluie ce li s-a întâmplat
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Israelul a impus un asediu total asupra teritoriului palestinian din 9 octombrie, la două zile după atacul fără precedent al comandourilor Hamas.

Proiectul de rezoluţie cere "puterii ocupante" să "garanteze respectul şi protecţia întregului personal medical şi agenţilor umanitari a căror activitate este exclusiv medicală, mijloacelor de transport şi echipamentelor acestora, precum şi spitalelor şi altor unităţi medicale". De asemenea, cere "puterii ocupante să faciliteze trecerea neîntreruptă, ordonată, liberă, sigură şi nestingherită a personalului medical şi a lucrătorilor umanitari".

În plus, textul solicită comunităţii internaţionale "să mobilizeze fonduri suficiente pentru a satisface nevoile imediate şi viitoare ale programelor de sănătate ale OMS" şi "să reconstruiască sistemul de sănătate palestinian, în strânsă cooperare cu OMS şi instituţiile competente" ale ONU.

Consiliul executiv al OMS este format din 34 de ţări membre, alese pentru trei ani din fiecare dintre regiunile organizaţiei. Acesta joacă un rol foarte important în punerea în practică a deciziilor Adunării Mondiale a Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Legea de finanţare care includea ajutoare pentru Ucraina și Israel, blocată de republicanii din Senat. Reacția lui Biden
Legea de finanţare care includea ajutoare pentru Ucraina și Israel, blocată de republicanii din Senat. Reacția lui Biden

Senatul american a blocat un proiect de lege de finanţare suplimentară care includea ajutor financiar pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, precum şi prevederi menite să consolideze securitatea frontierelor.

Oficial american: Armistițiul din Gaza a eșuat pentru că Hamas nu vrea ca ostaticele să dezvăluie ce li s-a întâmplat
Oficial american: Armistițiul din Gaza a eșuat pentru că Hamas nu vrea ca ostaticele să dezvăluie ce li s-a întâmplat

Pentru prima dată de când Hamas a lanasat atacul de la 7 octombrie în Israel, un oficial american de rang înalt afirmă că există posibilitatea ca gruparea teroristă palestiniană să le fi făcut rău unora dintre femeile pe care le ține ostatice în Gaza.

Forțele israeliene intră „în toate colțurile” Fâșiei Gaza. Scopul declarat este lichidarea tuturor militanților Hamas
Forțele israeliene intră „în toate colțurile” Fâșiei Gaza. Scopul declarat este lichidarea tuturor militanților Hamas

Discuțiile din ultimele zile cu privire la realuarea acordului dintre Israel și Hamas au eșuat. Așa că armata israeliană a continuat operațiunile terestre și atacă înclusiv sudul Fâșiei Gaza.

„Acesta este Münchenul nostru”. Israelul începe vânătoarea Hamas și în străinătate. Țările în care Mossadul va opera
„Acesta este Münchenul nostru”. Israelul începe vânătoarea Hamas și în străinătate. Țările în care Mossadul va opera

Israelul va urmări Hamas în Liban, Turcia şi Qatar, chiar dacă va dura ani de zile, a declarat şeful agenţiei de securitate internă din Israel, Shin Bet, într-o înregistrare difuzată duminică de postul public israelian Kan.

Motivul pentru care un nou armistițiu între Israel și Hamas pare imposibil în acest moment. Planurile evreilor și dorința SUA
Motivul pentru care un nou armistițiu între Israel și Hamas pare imposibil în acest moment. Planurile evreilor și dorința SUA

Un nou armistițiu în Fâșia Gaza este tot mai îndepărtat, după ce Israelul și-a chemat acasă negociatorii care discutau cu Hamas, în Qatar, posibilitatea unei pauze în conflict.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.