Procesul în cel mai grav accident aviatic din istoria Air France a început după 13 ani. Peste 220 de persoane au murit atunci

×
Codul embed a fost copiat

Companiile Airbus și Air France au fost judecate, luni, pentru omor din culpă, în cazul prăbușirii unui avion pe ruta Rio de Janeiro - Paris, în 2009. 228 de persoane au murit.

 

Cel mai grav caz de prăbușire a unui avion din istoria Air France a omorât oameni de 33 de naționalități, familii din toată lumea se numără printre reclamanți. Rudele s-au luptat mai bine de un deceniu pentru ca acest caz să fie judecat.
 
„Este foarte important că am ajuns în faza procesului... 13 ani de așteptare, este aproape inuman”, a spus germanul Bernd Gans care și-a pierdut fiica, pe Ines, în accidentul aviatic.
 
Un alt bărbat s-a prezentat la procesc cu o pancartă din cartor pe care scria: „Justiția franceză. 13 ani prea târziu”.
 
CEO-ul Airbus, Guillaume Faury, și CEO-ul Air France, Anne Rigail, s-au numărat printre cei din sala de judecată. Ambele companii neagă acuzațiile criminale, deși Air France a trimis compensații familiilor victimelor.
 
Dacă vor fi condamnate, ambele companii ar putea să plătească amenzi de până la 225.000 de euro, o fracțiune din veniturile lor anuale. Nimeni nu riscă, însă, închisoare deoarece doar companiile sunt judecate.
 
Cu toate acestea, familiile consideră că procesul în sine este important după lunga căutare pentru dreptate, iar experții din industria aviației îl consideră important pentru a învăța lecții ce ar putea preveni viitoare accidente.
 
Investigațiile au arătat că mai mulți factori au contribuit la producerea tragediei. Procesul se va concentra pe greșeala pilotului, dar și pe înghețarea senzorilor externi.

AP: Airbus știa despre existența problemelor

O investigație a Associated Press de la acea vreme a arătat că Airbus știa despre existența acelor probleme încă din 2002, însă nu a reușit să facă schimbările necesare până la accident.
 
Un avion A330-200 a dispărut de pe radar când se afla deasupra Oceanului Atlantic, între Brazilia și Senegal, cu 216 de pasageri la bord și 12 membri de echipaj.
 
În timp ce o furtună a lovit avionul, senzorii externi au fost afectați, blocând informațiile despre viteză și altitudine. Autopilotul a fost deconectat. Piloții au reluat pilotarea manuale, însă fără date de navigare disponibile. Avionul de necontrolat s-a îndreptat cu vârful în sus, apoi a căzut în mare.
 
A durat doi ani ca aeronava să fie găsită.
 
Air France este acuzată că nu a oferit instruire în cazul înghețării senzorilor respectivi, în ciuda riscurilor. Compania a declarat că va demonstra în instanță că nu este vorba despre „o culpă penală la originea accidentului”.
 
Airbus este acuzată că știa că senzorii erau defecți și că nu au făcut nimic pentru a informa compania aeriană și angajații despre situație.
 
De asemenea, Airbus dă vina pe greșeala pilotului și spune că înghețarea este o problemă inerentă tuturor acestor senzori.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
JAKE11, cel mai urmărit avion din lume aparține NATO și zboară în cerc deasupra României. Destinația este secretizată
JAKE11, cel mai urmărit avion din lume aparține NATO și zboară în cerc deasupra României. Destinația este secretizată

Avionul NATO înconjoară teritoriul României. JAKE11 este cel mai urmărit zbor din lume, potrivit aplicației Flight Radar.

Cât i-a luat unui român cu Dacia Spring ca să parcurgă drumul de la Fălticeni la Berlin. Probleme uriașe în Germania
Cât i-a luat unui român cu Dacia Spring ca să parcurgă drumul de la Fălticeni la Berlin. Probleme uriașe în Germania

Un român care a vrut să ajungă la Berlin și nu a mai găsit bilete de avion și a ales să meargă cu Dacia Spring a tatălui său, a povestit experiența unui drum de peste 1.800 de km cu o mașină electrică, relatează Monitorul de Suceava.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.