Prinţesa moştenitoare a Belgiei, în vârstă de 21 de ani, devine ofițer în armată. Cum arată în uniformă militară | FOTO

Prinţesa Elisabeth a belgiei
Getty

Prinţesa moştenitoare Elisabeth a Belgiei, în vârstă de 21 de ani, va depune jurământul de ofiţer în armata ţării sale.  

Prințesa calcă astfel pe urmele predecesorilor ei de sex masculin, a anunţat biroul de presă al Palatului Regal, citat de DPA.

Prinţesa Elisabeth este primul moştenitor de sex feminin al tronului Belgiei după o modificare a Constituţiei adoptată în anii 1990 pentru a le permite femeilor să urce pe tronul acestui stat.

În ultimii 170 de ani, cinci prinţi moştenitori înaintea ei au depus jurămintele de ofiţeri de armată înainte să devină şefi ai statului belgian, a precizat Palatul Regal.

Precedentul prinţ moştenitor al Belgiei a fost tatăl prinţesei Elisabeth, regele Philippe, care a depus acest jurământ în septembrie 1980.

Citește și
Delphine Boël
Cum a ajuns o artistă din Belgia să fie prințesă, după decizia unei instanțe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Regele Philippe şi soţia lui, regina Mathilde, vor asista marţi la ceremonia ce va fi organizată la Şcoala Militară Regală din Bruxelles, potrivit Palatului Regal al Belgiei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prințesa Elisabeta a Belgiei, prima femeie din familia regală care studiază la Academia Militară
Prințesa Elisabeta a Belgiei, prima femeie din familia regală care studiază la Academia Militară

Prințesa Elisabeta a Belgiei a renunţat la rochiile elegante și a îmbrăcat uniforma militară.

Cum a ajuns o artistă din Belgia să fie prințesă, după decizia unei instanțe
Cum a ajuns o artistă din Belgia să fie prințesă, după decizia unei instanțe

O artistă din Belgia și-a câștigat în instanță reptul de a fi recunoscută ca prințesă, după șapte ani de procese, în care a reușit să dovedească faptul că este fiica fostului rege al Belgiei, Albert al II-lea, relatează The Guardian.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.