Primul cartier portuar antic din Maroc a fost descoperit la Rabat

ruinele de la Chellah
Profimedia

Arheologii marocani au anunţat, vineri, descoperirea „primului” cartier portuar antic din Maroc, o extensie a sitului Chellah (sau Sala) din Rabat, aflat în patrimoniul mondial UNESCO.

 

Pe malul stâng al râului Bou Regreg, săpăturile efectuate de o echipă de la Institut National des Sciences de l'Archéologie et du Patrimoine (INSAP) au scos la iveală o zonă pavată din calcar albastru, înconjurată de clădiri precum coloane şi un altar cu tămâie folosit pentru ritualuri religioase.

Aceasta este o descoperire importantă, deoarece este pentru prima dată când au fost găsite rămăşiţe care atestă prezenţa unui district portuar antic în Maroc”, a declarat arheologul Abdelaziz El Khayari în timpul unei vizite de presă la sit.

Potrivit lui Khayari, care se ocupă de proiectul lansat în aprilie 2023, acest cartier portuar ar putea „data din secolul I sau II d.Hr. în timpul perioadei romane”. „Ne vom continua cercetările şi săpăturile pentru a determina funcţia acestor clădiri şi modul în care au fost datate. Dar şi pentru a găsi alte vestigii care ne-ar putea conduce la portul Sala”, adaugă expertul.

Foarte aproape de cartierul portuar, arheologii au făcut şi alte descoperiri legate de oraşul antic. În primul rând, băi publice „construite cel târziu la începutul secolului al II-lea d.Hr.” şi care „acoperă deja o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, ceea ce indică faptul că avem de-a face cu una dintre cele mai mari unităţi termale din Marocul antic”, potrivit unei prezentări a Ministerului Culturii.

Citește și
maroc
„Sunt toți morți”. O profesoară din Maroc și-a pierdut întreaga clasă de elevi în urma cutremurului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Există, de asemenea, o nouă necropolă care datează din secolul al II-lea d.Hr. Este vorba despre un columbariu cu cinci nişe care adăpostesc urne cinerare”, a explicat arheologul Abdelaziz El Khayari. De asemenea, au fost dezgropate o secţiune din zidul oraşului antic şi o statuie feminină acefală.

Marocul are o serie de situri antice, dintre care cele mai cunoscute sunt ruinele de la Chellah din Rabat şi cele de la Volubilis, lângă Meknès (centru).

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cutremurul devastator din Maroc a afectat 2,8 milioane de oameni. Peste 2.900 de persoane au murit
Cutremurul devastator din Maroc a afectat 2,8 milioane de oameni. Peste 2.900 de persoane au murit

Cutremurul din Maroc a afectat 2.930 de sate din regiunile înalte ale Munţilor Atlas, cu o populaţie totală de 2,8 milioane de persoane, a anunţat vineri ministrul responsabil cu bugetul din această ţară.

 

„Sunt toți morți”. O profesoară din Maroc și-a pierdut întreaga clasă de elevi în urma cutremurului
„Sunt toți morți”. O profesoară din Maroc și-a pierdut întreaga clasă de elevi în urma cutremurului

Gândurile unei profesoare marocane s-au îndreptat imediat spre elevii ei când a simţit cutremurul cu magnitudinea 6,8 care a lovit ţara în urmă cu o săptămână.

Care este explicația pentru misterioasele lumini care au apărut pe cerul din Maroc înainte de cutremur. Ce spun experții
Care este explicația pentru misterioasele lumini care au apărut pe cerul din Maroc înainte de cutremur. Ce spun experții

Cu puțin timp înainte ca nord-vestul Marocului să fie devastat, sâmbăta trecută, de seismul cu magnitudine 6,8, mai multe lumini misterioase au apărut pe cer deasupra orașului Agadir, la poalele Munților Atlas.

Bilanțul victimelor cutremurului devastator din Maroc. Peste 300.000 de oameni au rămas pe drumuri
Bilanțul victimelor cutremurului devastator din Maroc. Peste 300.000 de oameni au rămas pe drumuri

Bilanțul victimelor a depășit 3.000 de morți, după cutremurul devastator din Maroc de la finalul săptămânii trecute.  

Luminile misterioase care au apărut pe cer deasupra Marocului, înainte de cutremur. Cazul nu este singular | VIDEO
Luminile misterioase care au apărut pe cer deasupra Marocului, înainte de cutremur. Cazul nu este singular | VIDEO

Mai multe lumini misterioase au apărut e cer deasupra orașului Agadir, la poalele Munților Atlas, cu câteva ore înainte ca Maroc să fie lovit de un cutremur cu magnitudine de 6,8 pe scara Richter.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă