Primele sancțiuni împotriva regimului lui Lukaşenko. Decizia luată de 3 țări din UE

Aleksandr Lukașenko

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a fost declarat persona non grata în țările baltice, el fiind inclus pe lista neagră alături de alţi aproximativ 30 de înalţi funcţionari ai regimului său.

Lituania, Estonia şi Letonia îl acuză pe Aleksandr Lukaşenko de presupusă fraudă electorală şi de represiuni împotriva manifestanţilor pro-democraţie.

Ţările baltice, membre ale UE şi NATO, şi-au anunţat sancţiunile în cadrul unui efort coordonat de a-i sprijini pe manifestanţii din Belarus, care au intrat în a patra săptămână de proteste după alegerile prezidenţiale contestate de la 9 august.

"Trimitem un mesaj că trebuie să facem mai mult decât pur şi simplu să publicăm declaraţii, că trebuie să luăm de asemenea măsuri concrete", a declarat pentru AFP ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius, scrie Agerpres.

Lukaşenko a evocat luni ideea unui referendum constituţional pentru a calma ampla mişcare de contestare ce are loc în Belarus de trei săptămâni, fără a face alte precizări privind modalităţile de desfăşurare, calendarul sau conţinutul consultării populare.

Citește și
Putin a pregătit o forţă rusă de poliţie în sprijinul lui Lukaşenko. ”Rusia își va îndeplini obligațiile”
Anunțul Kremlinului privind trimiterea de trupe militare în Belarus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Duminică, zeci de mii de susţinători ai opoziţiei s-au strâns pe străzile din Minsk, pentru al treilea weekend consecutiv, pentru a denunţa realegerea lui Lukaşenko, într-un scrutin considerat fraudulos de opoziţie.

Statele UE au anunțat sancțiuni pentru regimul Lukașenko

 

Pe 19 august, liderii UE au anunțat că nu recunosc rezultatul alegerilor prezidenţiale din Belarus din 9 august, în urma cărora actualul preşedinte Aleksandr Lukaşenko a fost proclamat câştigător.

Dând asigurări că UE este “alături” de poporul acestei ţări, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a adăugat că UE va adopta ”în curând” sancţiuni împotriva unui număr “substanţial” de lideri ai regimului lui Aleksandr Lukaşenko, responsabili de “violenţe, represiuni şi fraude electorale”.

“Susţinem cu fermitate dreptul poporului din Belarus de a-şi determina propriul destin”, a insistat Charles Michel.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cum vrea Lukașenko să pună capăt protestelor în Belarus. Schimbarea propusă de președinte
Cum vrea Lukașenko să pună capăt protestelor în Belarus. Schimbarea propusă de președinte

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a evocat luni ideea unui referendum constituţional pentru a calma ampla mişcare de contestare ce are loc în Belarus de trei săptămâni.

Anunțul Kremlinului privind trimiterea de trupe militare în Belarus
Anunțul Kremlinului privind trimiterea de trupe militare în Belarus

Kremlinul a anunțat, luni, că situaţia din Belarus este sub control şi nu vede nevoia trimiterii de forţe pentru a-l sprijini pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care se confruntă cu ample proteste după scrutinul controversat din 9 august.

Zeci de mii de persoane protestează în Belarus. Autoritățile au arestat zeci de manifestanți
Zeci de mii de persoane protestează în Belarus. Autoritățile au arestat zeci de manifestanți

Zeci de mii de manifestanţi ce denunţă regimul preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko au ieşit pe străzile din Minsk la apelul opoziţiei, pentru a treia duminică la rând, informează AFP şi dpa.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.