Primele declarații ale experților AIEA după ce au ajuns la centrala nucleară Zaporojie

×
Codul embed a fost copiat

Experții „Agenției Internaționale pentru Energie Atomică” inspectează centrala nucleară Zaporojie, aflată sub controlul rușilor.

Unii au și plecat, pentru că, potrivit șefului misiunii, au văzut ce era de văzut. Au ajuns acolo după luni de bombardamente în zonă, pentru care Kievul și Moscova se acuză reciproc.
Operatorul ucrainean „Energoatom” susține că atacurile au forțat închiderea unui reactor. Iar primarul orașului din apropiere, Enerhodar, a declarat că au fost noi bombardamente rusești, în care au murit civili. Kremlinul, în schimb, susține că 60 de "sabotori" ucraineni, care ar fi încercat să captureze centrala, ar fi fost uciși.

Echipa inspectorilor Agenției internaționale pentru energie atomică a sosit la centrala nucleară de la Zaporojie, după un drum în condiții periculoase de peste 100 de kilometri, pornind din orașul cu același nume.

Joi dimineța au sunat alarmele anti-aeriene

La plecare, dimineța au sunat alarmele anti-aeriene.

În același timp, au căzut rachete rusești la marginea orașului Energodar, pe celălalt mal al Niprului, la marginea căruia se află de fapt centrala nucleară.

Citește și
zaporojie, centrala nucleara
Centrala nucleară Zaporojie a fost închisă parțial, din cauza luptelor care se dau în vecinătatea sa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Operatorul ucrainean „Energoatom” a anunțat că - din cauza presupuselor bombardamente rusești - a fost declanșat sistemul de oprire controlată pentru unul dintre cele două reactoare nucleare, care mai sunt în funcțiune.

Rafael Grossi, Director general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică: “A fost o intensificare a activității militare, inclusiv în această dimineață. Am fost informat de către comandantul militar regional ucrainean despre aceasta și despre riscurile inerente. Dar nu ne oprim. Avem o misiune foarte importantă de îndeplinit. După cum știți, vom începe imediat o evaluare a securității și a situației de siguranță la centrala nucleară.”

Potrivit șefului administrației militare ucrainene, rușii au bombardat și ruta prestabilită a misiunii Agenției internaționale pentru energie atomică. Echipa ONU s-a oprit din motive de securitate, pentru mai multe ore, la un punct de control ucrainean situat la 20 de kilometri de linia frontului.

Kremlinul susține, în schimb, că ucrainenii sunt cei care înscenează "provocări" pentru a zădărnici misiunea planificată a inspectorilor internaționali la centrala nucleară.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că forţele ucrainene ar fi încercat să captureze centrala Zaporojie, chiar joi dimineață. 60 de "sabotori ucraineni" - susțin rușii - ar fi traversat cu bărcile râul Nipru, care delimitează teritoriiile controlate de cele două tabere. Ministerul rus mai susține că au fost luate măsuri pentru a anihila operațiunea, folosindu-se inclusiv elicoptere.

În acest timp, ucrainenii continuă ofensiva împotriva pozițiilor rusești din nordul orașului Herson. Deși autoritățile de la Kiev le-au cerut localnicilor și militarilor să nu posteze imagini cu manevrele efectuate de armată, pe rețelele sociale au apărut mișcări masive de trupe. Iar rușii par să fi fost prinși pe picior greșit.

Soldat rus: „Ucrainenii ne-au atacat cu tot ce aveau! Au trecut de prima noastră linie de apărare!”

Moscova susține însă că toate atacurile ucrainene au fost oprite.

Între timp, ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a avertizat Moldova că orice amenințare la adresa securității trupelor ruse din Transnistria riscă să declanșeze o confruntare militară cu Moscova.

Sergei Lavrov: „Toată lumea ar trebui să înțeleagă că orice fel de acțiuni care vor prezenta o amenințare la adresa securității militarilor noștri vor fi considerate, în conformitate cu dreptul internațional, drept un atac împotriva Federației Ruse”.

Este un fals pretext creat de Moscova în Moldova - a reacționat ministerul de externe de la Kiev.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Delegaţia AIEA a sosit la centrala nucleară Zaporojie, controlată de ruşi în sud-estul Ucrainei
Delegaţia AIEA a sosit la centrala nucleară Zaporojie, controlată de ruşi în sud-estul Ucrainei

Inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică au sosit joi la centrala nucleară Zaporojie, controlată de ruşi în sud-estul Ucrainei.

Centrala nucleară Zaporojie a fost închisă parțial, din cauza luptelor care se dau în vecinătatea sa
Centrala nucleară Zaporojie a fost închisă parțial, din cauza luptelor care se dau în vecinătatea sa

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost închisă parțial din cauza luptelor care se dau în vecinătatea sa, iar orașul Enerhodar a rămas fără electricitate, informează Sky News.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.