Prima deplasare a lui Putin de când a fost emis un mandat de arestare pe numele său. Se va întâlni cu Xi Jinping, la Beijing

xi jinping vladimir putin
Imago

Preşedintele Vladimir Putin se va întâlni cu preşedintele chinez Xi Jinping pentru discuţii la Beijing, în octombrie, a anunţat marţi Moscova, relatează Reuters.

Aceasta va fi prima deplasare a lui Putin în străinătate de când a fost emis un mandat de arestare împotriva lui în legătură cu deportarea copiilor din Ucraina.

Nikolai Patruşev, un aliat apropiat al lui Putin şi secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Rusia şi China ar trebui să aprofundeze cooperarea în faţa încercării Occidentului de a le contra pe amândouă. El a fost citat de agenţia de ştiri Interfax spunând că discuţiile de la Beijing vor fi "aprofundate", declaraţiile fiind făcute cu ocazia unei întâlniri, la Moscova, cu diplomatul chinez cu cel mai înalt rang, Wang Yi.

Putin va participa la cel de-al treilea Forum "Belt and Road" după o invitaţie lansată de Xi în timpul unei vizite pe care a făcut-o la Moscova în martie, potrivit News.ro.

Cu câteva zile înainte de acea vizită, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin, suspectat de deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina. Moscova neagă acuzaţiile, iar Kremlinul a declarat că mandatul este o dovadă a ostilităţii Occidentului faţă de Rusia. Moscova a deschis, la rândul ei, un dosar penal împotriva procurorului CPI şi a judecătorilor care au emis mandatul.

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina la începutul anului trecut a declanşat unul dintre cele mai sângeroase conflicte europene de la cel de-al Doilea Război Mondial şi cea mai mare confruntare între Moscova şi Occident de la Criza rachetelor din Cuba din 1962. În aceste condiţii, Putin a pivotat spre China, iar Xi i-a fost alături.

Comerţul bilateral a crescut vertiginos de la invazie, iar Rusia a vândut puterilor asiatice, inclusiv Chinei, volume mai mari de petrol pe care nu le mai poate vinde Occidentului din cauza sancţiunilor. Comerţul dintre Rusia şi China a crescut cu 30% în prima jumătate a acestui an şi va ajunge la peste 200 de miliarde de dolari în 2023, a declarat ministrul rus al economiei, Maksim Reşetnikov, cu ocazia unei vizite în China. "Dezvoltăm în mod activ investiţiile, inclusiv în marile noastre proiecte de gaze şi petrochimice, unde folosim în mod activ tehnologii chinezeşti", a declarat Reşetnikov. "Suntem foarte interesaţi să transformăm cooperarea tehnologică în cooperare în domeniul investiţiilor, astfel încât companiile chineze să intre activ în aceste proiecte, să investească în capital şi să împrumute bani, deoarece proiectele sunt capital-intensive şi nu toate pot fi asigurate în totalitate de sistemul financiar rusesc", a recunoscut ministrul rus.

Putin a vizitat ultima dată Beijingul în februarie 2022, cu câteva zile înainte de invazie, unde el şi Xi au anunţat un parteneriat "fără limite". Moscova spune însă că acest lucru nu înseamnă o alianţă militară.

Putin şi Xi împărtăşesc o viziune amplă asupra lumii, care vede Occidentul ca fiind decadent şi în declin, la fel cum China contestă supremaţia SUA în toate domeniile, de la tehnologie la spionaj şi putere militară.

Statele Unite consideră China drept cel mai grav "concurent strategic" pe termen lung, iar Rusia drept o "ameninţare acută".

China s-a abţinut să condamne operaţiunea Rusiei împotriva Ucrainei sau să o numească invazie, în linie cu Kremlinul, care prezintă războiul drept o "operaţiune militară specială".

La începutul acestui an, directorul CIA, William Burns, a declarat că Rusia devine din ce în ce mai dependentă de China şi riscă chiar să devină în timp "colonia sa economică".

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Cercetătorul japonez Akira Endo, descoperitorul statinelor care au revoluţionat tratamentul cardiovascular, a murit la 90 ani
Cercetătorul japonez Akira Endo, descoperitorul statinelor care au revoluţionat tratamentul cardiovascular, a murit la 90 ani

Cercetătorul japonez în microbiologie şi biochimie Akira Endo, descoperitorul statinelor, care au revoluţionat prevenţia şi tratamentul bolilor cardiovasculare, a murit la vârsta de 90 de ani.  

Taiwan trece printr-o criză energetică fără precedent. Industria globală a semiconductorilor, în pericol
Taiwan trece printr-o criză energetică fără precedent. Industria globală a semiconductorilor, în pericol

Taiwan, puterea mondială a semiconductorilor, se confruntă cu o criză de electricitate – iar acest lucru ar putea crea probleme pentru producătorii de cipuri.

Mai mulți motocicliști înarmați au ucis peste 50 de oameni. ”Este o zonă a morții”
Mai mulți motocicliști înarmați au ucis peste 50 de oameni. ”Este o zonă a morții”

Mai mulți motocicliști înarmați au ucis peste 50 de persoane într-un oraș din Nigeria și au răpit alte numeroase persoane, după ce au jefuit și distrus magazinele.  

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL - 48,67%, AUR - 14,95%, Alianţa Dreapta Unită - 8,63%

lianţa electorală PSD - PNL a obţinut 48,67% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR - 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită - 8,63%, conform datelor provizorii transmise, marţi, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".