Preziviuni alarmante în Statele Unite. Câte victime ar putea face COVID-19, dacă nu se vor impune noi măsuri

coronavirus
Getty

Aproximativ 134.000 de persoane ar putea muri în Statele Unite ale Americii până în decembrie, din cauza Covid-19, dacă nu se vor impune mai multe măsuri de siguranţă.

Estimările Institutului de Metrică şi Evaluare a Sănătăţii (IHME), din cadrul Universităţii din Washington, includ însă şi un aspect pozitiv: aproximativ 70.000 de vieţi din cele 134.000 ar putea fi salvate dacă mai mulţi americani ar purta măşti, potrivit News.ro.

“Depinde de ce fac conducătorii noştri şi de ce fac guvernele”, a declarat la CNN Chris Murray, care conduce IHME.

De la începutul pandemiei, au murit în SUA cel puţin 175.416 persoane din cauza Covid-19. Institutul din Washington estimează că dacă nimic nu se va schimba în privinţa abordării de către americani a prevenirii propagării coronavirusului, în septembrie rata deceselor va scădea, dar apoi va creşte, iar la 1 decembrie totalul deceselor va ajunge cu aproximaţie la 310.000.Pre

Cum pot fi influențate estimările

Citește și
Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății a fost în control pe litoral. „Sunt zone unde regulile nu se respectă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă estimările pot fi afectate de schimbările de comportament. Astfel, dacă actualele restricţii cu privire la distanţarea socială şi la purtarea măştii se vor relaxa, rata deceselor zilnice ar putea ajunge la 6.000 în decembrie, mai mare decât cea estimată acum.

Pe de altă parte, dacă un număr semnificativ de americani în plus faţă de acum ar purta măşti, totalul deceselor estimate până la 1 decembrie arr scădea cu aproape 70.000. Însă pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebui ca aproape 95 la sută din populaţia SUA să poarte măşti.

În ultimele săptămâni, în unele zone ale Statelor Unite rata cazurilor de infectare cu coronavirus a scăzut, dar rata deceselor a fost relativ mare.

În SUA s-au înregistrat până acum 5,8 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus şi aproape 180.000 de decese. Cea mai tânără victimă este o fetiţă de 6 ani din Florida.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Alertă în Dolj, după ce o fetiță de numai 3 ani a fost confirmată cu COVID-19. În casă mai locuiau alți 11 copiii
Alertă în Dolj, după ce o fetiță de numai 3 ani a fost confirmată cu COVID-19. În casă mai locuiau alți 11 copiii

Este alertă în Dolj, după ce o fetiță de numai trei ani a fost confirmată cu virusul SARS-CoV-2.

Ministrul Sănătății a fost în control pe litoral. „Sunt zone unde regulile nu se respectă”
Ministrul Sănătății a fost în control pe litoral. „Sunt zone unde regulile nu se respectă”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă că a identificat nereguli în staţiunile de pe litoral, atrăgând atenţia că activităţile nu sunt adecvate la situaţia epidemică şi că actualul sezon estival nu este unul obişnuit.

Lista tarilor din lume care nu au inregistrat niciun caz de imbolnavire cu noul coronavirus pana acum

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.