Președintele Parlamentului European și alți șapte oficiali UE au primit interdicție de a intra în Rusia

Președintele Parlamentului European și alți șapte oficiali UE au primit interdicție de a intra în Rusia
Getty

Rusia a anunţat vineri sancţiuni împotriva a opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European, ca represalii după cele instituite de UE în martie, pe fondul reînnoirii tensiunilor dintre Moscova şi Occident.

 

"Uniunea Europeană îşi continuă politica de măsuri restrictive unilaterale ilegale ce vizează cetăţeni şi organizaţii ruse", a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat, precizând că opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European David Maria Sassoli (foto) şi procurorul Berlinului Jorg Raupach, au interdicţie de a intra în Rusia.

Potrivit comunicatului, Rusia răspunde astfel în special la sancţiunile impuse de UE la 2 şi 22 martie unor înalţi responsabili ruşi, acte care vizează, consideră Moscova, "lansarea unei provocări deschise faţă de independenţa politicii interne şi externe ruse".

 

Citește și
UE şi-a asigurat peste 2 miliarde de doze de vaccin anti-COVID. Câte ar putea reveni României
Raport: UE se confruntă cu campanii de discreditare a vaccinurilor orchestrate de Rusia și China
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

UE a impus pe 2 martie restricții împotriva unor oficiali ruși

 

Pe 2 martie, Uniunea Europeană şi-a anunţat decizia de a impune măsuri restrictive împotriva a patru ruşi responsabili, potrivit UE, de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv arestări şi detenţii arbitrare, precum şi pentru reprimarea masivă şi sistematică a libertăţii de întrunire paşnică în Rusia.

Aceste măsuri au inclus interdicţia de intrare pe teritoriul UE şi îngheţarea activelor acestor înalţi responsabili, printre care şeful Comitetului de Investigaţii rus Aleksandr Bastrîkin şi procurorul general Igor Krasnov.

La 22 martie, Consiliul UE a decis să introducă măsuri restrictive împotriva celor responsabili de încălcări grave ale drepturilor omului în diferite ţări ale lumii, în special pentru tortură şi represiune contra persoanelor LGBT şi opozanţilor politici în Cecenia, republică în Caucazul rus.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rusia a produs primele doze de vaccin anti-COVID19 din lume pentru animale
Rusia a produs primele doze de vaccin anti-COVID19 din lume pentru animale

Rusia a produs primul lot - 17.000 de doze - de vaccin anti-COVID19 din lume pentru animale, a anunţat vineri Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor), relatează Reuters.

Raport: UE se confruntă cu campanii de discreditare a vaccinurilor orchestrate de Rusia și China
Raport: UE se confruntă cu campanii de discreditare a vaccinurilor orchestrate de Rusia și China

Rusia şi China au campanii de discreditare pentru a submina încrederea în vaccinurile aprobate de UE cu scopul de a plasa propriile vaccinuri.

China vrea să se alieze cu Rusia împotriva SUA, ”în protejarea intereselor noastre”
China vrea să se alieze cu Rusia împotriva SUA, ”în protejarea intereselor noastre”

Pe fondul tensiunilor crescânde dintre Statele Unite și Rusia, China a sărit în sprijinul președintelui rus Vladimir Putin, afirmând că cele două națiuni sunt ”parteneri strategici compleți de coordonare, în noua eră”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.