Preşedintele Emmanuel Macron remaniază guvernul din Franța

Emmanuel Macron
Agerpres

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat, luni, remanierea guvernului, măsură aşteptată după alegerile parlamentare din iunie, în care partidul prezidenţial a pierdut majoritatea.

Elisabeth Borne rămâne prim-ministru şi urmează să ţină săptămâna aceasta un discurs privind politica guvernului, după care va putea solicita un vot de încredere din partea parlamentului. Dacă ea nu va face acest pas, va urma o moţiune de cenzură, deja anunţată de opoziţia de stânga, conform Reuters.

Printre portofoliile cheie, cel al finanţelor va rămâne în continuare actualului ministru, Bruno Le Maire.

Noul purtător de cuvânt al guvernului va fi Olivier Veran, fost ministru al sănătăţii care a condus domeniul respectiv în timpul epidemiei de COVID-19, afişând întotdeauna calm şi hotărâre în prezentarea politicilor guvernamentale în faţa parlamentului şi a presei.

Prima sa problemă în noua funcţie va fi o hotărâre de guvern privind costul vieţii, act normativ care va trebui să ajungă în faţa deputaţilor.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Macron nu a anunţat niciun acord privind formarea unei coaliţii guvernamentale, de aceea fiecare propunere legislativă a guvernului va trebui să întrunească sprijinul unei părţi din opoziţie.

Printre numele noi din guvern este şi cel al lui Laurence Boone, adjunct al secretarului general al OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi economist şef al organizaţiei, care îl va înlocui pe Clement Beaune ca ministru pentru afacerile europene.

Beaune va prelua în schimb ministerul transporturilor.

Ministrul solidarităţii şi persoanelor cu dizabilităţi, Damien Abad, anchetat pentru tentativă de viol, nu va mai face parte din noul cabinet, deşi susţine că nu este vinovat, afirmă presa locală, inclusiv France 3 şi BFM.

Vor mai fi înlocuiţi titularii de la sănătate şi mediu, care nu au reuşit să îşi asigure realegerea ca parlamentari.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alegeri legislative în Franța. Partidul lui Macron a pierdut majoritatea absolută. Ce va urma în Hexagon
Alegeri legislative în Franța. Partidul lui Macron a pierdut majoritatea absolută. Ce va urma în Hexagon

Președintele Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în parlamentul francez. În al doilea tur al alegerilor legislative, formațiunea sa a obținut cu mult sub pragul de 289 de mandate.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.