Preşedinte Istanbul BB: Solicităm interdicţie pe viaţă pentru arbitrii de marţi

PSG - Istanbul BB
Getty

Preşedintele clubului Istanbul BB, Goksel Gumuşdag, a declarat, joi, la revenirea la Istanbul după confruntarea cu PSG din Liga Campionilor, că solicită interdicţie pe viaţă pentru arbitri după incidentul al cărui protagonist a fost Sebastian Colţescu.

"8 decembrie este acum o seară intrată în istorie ca fiind una de luptă împotriva rasismului. 8 decembrie nu va fi doar un simbol pentru Başakşehir, ci şi pentru sportul mondial. Sunt mândru că sunt preşedintele acestei echipe. Discuţiile cu UEFA au decurs foarte bine, mulţumesc UEFA.

Am pregătit astăzi o scrisoare pentru Aleksander Ceferin, o vom trimite mâine. Îi vom mulţumi şi în acelaşi timp solicităm să ştim dacă au existat la Comisia de Disciplină din ţara arbitrilor şi la Comisia de Disciplină a UEFA vreo apărare a acestor arbitri. Noi ne-am arătat atitudinea în faţa întregii lumi. Acum este rândul UEFA. Trebuie ca în cazul acestor arbitri să se dicteze interdicţie pe viaţă. Noi asta solicităm.

Bineînţeles că au început apărarea, ancheta, dar noi avem dreptate să cerem asta şi nu există motiv de supărare, toată lumea ar trebui să se gândească, trebuie să ne gândim profund. Trebuie să se dicteze o astfel de pedeapsă încât nimeni din lume să nu mai aibă curajul să facă asta. De aceea data de 8 decembrie este pentru tot sportul mondial o seară a rezistenţei", a spus Gumuşdag, scrie News.ro. 

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, marţi, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

Citește și
Nicolae Ciuca
Guvernul va prelungi starea de alertă cu aceleași măsuri ca până acum
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
Citește și...
Alexandru Rafila are COVID: S-a confirmat infecţia şi în cazul meu; mă simt bine
Alexandru Rafila are COVID: S-a confirmat infecţia şi în cazul meu; mă simt bine

Medicul Alexandru Rafila a anunţat joi că şi în cazul său s-a confirmat infecţia cu noul coronavirus, după ce, iniţial, soţia sa primise acest diagnostic.

Guvernul va prelungi starea de alertă cu aceleași măsuri ca până acum
Guvernul va prelungi starea de alertă cu aceleași măsuri ca până acum

Premierul interimar, Nicolae Ciucă, a anunţat că în următoarea şedinţă de Guvern va fi adoptată o hotărâre prin care "starea de alertă va fi prelungită cu măsurile şi indicatorii prevăzuţi în cea precedentă".

Incidența cazurilor de Covid-19 scade sub 7 la mie în Constanța. Ce rată de infectare e în București
Incidența cazurilor de Covid-19 scade sub 7 la mie în Constanța. Ce rată de infectare e în București

Rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut, în ultimele 24 de ore, la 6,99 la mia de locuitori în judeţul Constanţa, dar acesta rămâne pe primul loc în ţară, urmat de judeţul Ilfov cu o incidenţă de 6,94.

Recomandări
Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”
Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va convoca şedinţa Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) joia viitoare.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".