Presa internațională: Parlamentarii conservatori din Marea Britanie vor încerca să o înlăture pe Liz Truss

liz truss
StirilePROTV

Deputaţi conservatori britanici vor încerca în această săptămână să o înlăture pe şefa guvernului, Liz Truss, în pofida avertismentului emis de Downing Street că aceasta ar putea declanşa alegeri anticipate, scrie Daily Mail, preluat luni de Reuters.

Peste 100 de parlamentari ai Partidului Conservator, aflat la guvernare, sunt pregătiţi să-i înainteze scrisori de neîncredere în Liz Truss lui Graham Brady, şeful comitetului conservator care organizează competiţiile pentru conducerea formaţiunii, afirmă tabloidul britanic, citând surse anonime.

Marea Britanie, afundată într-o criză politică, a schimbat trei prim-miniştri de când a votat în 2016 pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Parlamentarii îi vor cere lui Brady să-i transmită lui Truss că 'timpul ei a expirat' sau să modifice regulile politice interne ale partidului spre a permite desfăşurarea imediată a unui vot de neîncredere în actuala conducere.

Potrivit surselor, se aşteaptă ca Brady să opună rezistenţă, pe motivul că Truss, împreună cu noul ministru de finanţe Jeremy Hunt, merită o şansă pentru a prezenta strategia economică într-un buget la 31 octombrie.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Separat, cotidianul The Times a scris că unii parlamentari au avut discuţii secrete cu privire la înlocuirea lui Liz Truss cu un nou lider.

Truss, care a câştigat şefia Partidului Conservator luna trecută promiţând reduceri de taxe, luptă pentru supravieţuire politică după ce a renunţat la părţi cheie din programul său.

Haosul a alimentat nemulţumirile în rândul partidului, aflat mult în urma laburiştilor în sondaje.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia
Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia

Președintele Ucrainei a cerut din nou sprijin pentru apărarea aeriană a țării, în încercarea de a preveni atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice deteriorate ucrainene.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.