Premierul Marii Britanii și-a pus șorț de bucătar și a împărțit mâncare. Cu cine a făcut poze

×
Codul embed a fost copiat

La o săptămână de la câştigarea alegerilor anticipate, premierul conservator Boris Johnson a vizitat trupele britanice aflate în Estonia.

Jovial, a servit masa soldaţilor, a făcut poze cu ei şi a subliniat importanţa misiunii pe care militarii o au în această fostă republică sovietică.

Echipat cu un șorț de bucătar rosu - culoare specifică adversarilor săi din Partidul Laburist, Boris Johnson a fost timp de câteva minute ospătarul soldatilor britanici din baza NATO din Estonia.

Premierul, zâmbitor, le-a urat Crăciun fericit militarilor aflati la mică distanță de frontiera cu Rusia și nu a ezitat să facă fotografii.

Citește și
boris johnson
Posibile ingerințe ruse în politica britanică. Boris Johnson a aprobat publicarea raportului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: "Sunt aici să susţin trupele noastre pentru că au o activitate uimitoare. Aceasta este ceea ce numim 'Prezenţa Înaintată Întărită.' Avem o brigadă mecanizată şi infanterie aici, 850 de militari britanici care demonstrează că sprijinim Estonia. Sprijinim graniţele externe ale NATO. Aceste trupe de aici acordă protecţie întregului continent, sprijin şi o garanţie a securităţii şi este un lucru uimitor să vezi acest lucru. Când eram mai tânăr, acest loc era parte a Uniunii Sovietice, iar acum reprezintă garanţia, Marea Britanie oferă garanţia şi securitatea pentru întregul continent şi în special pentru Estonia şi ei, în mod sigur apreciază asta."

Cu situatia privind Brexitul aproape rezolvată si cu grijile legate de Uniunea Europeană mai mult ca sigur trecute pe planul doi, premierul britanic sustine că se concentrează acum pe rolul pe care Regatul îl joacă în Alianța Nord-Atlantică.

Boris Johnson: "Sunt un mare susţinător al forţelor noastre armate. Cred că ele fac un lucru extraordinar de bun în întreaga lume. Suntem al doilea mare jucător în NATO, cu cea mai mare armată din Europa. Credem în sprijinirea serviciilor noastre armate. Desigur, facem acest lucru într-un mod eficient. Dar, aşa cum ştiţi, noi creştem bugetul nostru cu 2,2 miliarde (de lire sterline). Cunoaşteţi toate investiţiile pe care le facem în serviciile noastre armate. Acestea vor continua."

La misiunea NATO din Estonia, condusă de Marea Britanie, participă și militari din Franța, Belgia, Danemarca și Islanda.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Parlamentarii britanici au aprobat Acordul privind ieșirea Marii Britanii din UE
Parlamentarii britanici au aprobat Acordul privind ieșirea Marii Britanii din UE

Parlamentarii britanici au aprobat acordul Brexit negociat de prim-ministrul Boris Johnson și liderii europeni, iar Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie 2020.

Posibile ingerințe ruse în politica britanică. Boris Johnson a aprobat publicarea raportului
Posibile ingerințe ruse în politica britanică. Boris Johnson a aprobat publicarea raportului

Premierul britanic Boris Johnson şi-a dat acordul pentru publicarea unui raport sensibil asupra posibilelor ingerinţe ruseşti în politica britanică, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.

Brexit: Proiectul de lege privind retragerea Marii Britanii din UE va fi prezentat vineri
Brexit: Proiectul de lege privind retragerea Marii Britanii din UE va fi prezentat vineri

Prim-ministrul britanic Boris Johnson va prezenta, vineri, în Camera Comunelor, proiectul de lege privind retragerea ţării din Uniunea Europeană, declanşând procesul de adoptare parlamentară, astfel încât ieşirea din UE să se producă la 31 ianuarie 2020.

Boris Johnson anunță că Brexit-ul se va realiza înainte de Crăciun. „Este incontestabil”
Boris Johnson anunță că Brexit-ul se va realiza înainte de Crăciun. „Este incontestabil”

Parlamentarii britanici vor vota înainte de Crăciun acordul de Brexit pe care premierul conservator Boris Johnson l-a convenit cu Bruxellesul, a declarat acesta sâmbătă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.