Premierul italian îndeamnă turiştii străini să-şi rezerve vacanţa în Italia de la jumătatea lunii mai

roma, italia
Getty

Premierul italian Mario Draghi îndeamnă turiştii străini să-şi rezerve vacanţa în Italia de la jumătatea lui mai.

 

Premierul italian Mario Draghi îndeamnă turiştii străini să-şi rezerve vacanţa de vară în Italia şi anunţă că Roma este pe cale să implementeze certificate de deplasare începând de la jumătatea lui mai, mai devreme decât o mare parte a Uniunii Europene (UE), relatează Reuters.

Mario Draghi a apreciat, în urma unei reuniuni a miniştrilor Tursmului din statele membre G20, marţi, că este important să se aplice măsuri clare şi simple care să le permită turiştilor să călătorească din nou liber după pandemia Covid-19, transmite News.ro.

El a anunţat că certificatul sanitar UE urmează să fie implementat până la mijlocul lui iunie, în vederea unei facilitări a circulaţiei persoanelor vaccinate împotriva Covid-19 în Uniune.

Citește și
Accident
O româncă a murit în Italia, după 10 zile de agonie. Familia, îndoliată în ziua de Paște
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă el a subliniat că Italia, în care turismul reprezintă aproximativ 13% din PIB, urmează să dispună de la jumătatea lui mai de un certificat ”verde”.

”Să nu aşteptăm până la jumătatea lui iunie paşaportul european. La jumătatea lui mai, turiştii vor putea obţine certificatul italian (...), deci a venit momentul să vă rezervaţi vacanţa în Italia”, a mai îndemnat el.

Circulaţia între regiunile italiene au fost restricţionate anul acesta, în lupta în vederea opririi răspândirii noului coronavirus.

În urma unei scăderi a numărului îmbolnăvirilor zilnice de Covid-19, Guvernul italian speră să atragă noi vizitatori pe timpul verii.

Italia deţine anul acesta preşedinţia G20 şi a prezidat marţi o reuniune a miniştrilor Turismului în care s-au discutat mijloace de relansare a acestui sector, devastat de Covid-19.

Miniştrii Turismului din statele membre G20 apreciază, într-un comunicat, că o ”reluare a călătoriilor şi turismului este esenţială în vederea unei restabiliri a economiei”.

Criza sanitară cauzată de Covid-19 reprezintă o o ocazie de ”regândire a turismului”, mai ales din punct de vedere al apărării mediului, consideră ei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Descoperire uimitoare în Italia. Cum arată capul de marmură al unui mare împărat roman
Descoperire uimitoare în Italia. Cum arată capul de marmură al unui mare împărat roman

Arheologii din Italia au descoperit un cap de marmură al împăratului roman Augustus în orașul Isernia, situat în regiunea Molise.

O româncă a murit în Italia, după 10 zile de agonie. Familia, îndoliată în ziua de Paște
O româncă a murit în Italia, după 10 zile de agonie. Familia, îndoliată în ziua de Paște

O româncă a murit în Italia, în ziua de Paște, după 10 zile de chin. Femeia de 43 de ani a fost lovită de o mașină pe 21 aprilie, în timp ce traversa strada, în Villafranca di Verona.

Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști
Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști

Țările Uniunii Europene au convenit oficial, miercuri, să introducă permise de călătorie COVID, ca un pas spre redeschiderea turismului în această vară.

Certificatul digital de vaccinare ar putea intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie. În ce scopuri va fi folosit
Certificatul digital de vaccinare ar putea intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie. În ce scopuri va fi folosit

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat marţi că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.