Povestea fetiței traumatizate după 50 de zile captivă în Gaza. Și-a revăzut tatăl, dar nu mai poate vorbi

Emily Hand
AFP

O fetiță cu dublă cetățenie irlandeză și israeliană a fost luată ostatică de Hamas. În timpul captivității, copila a slăbit foarte mult și din cauza momentelor grele pe care le-a trăit, aproape că și-a pierdut vocea.  

Emily Hand, în vârstă de 9 ani, a fost răpită în timp ce se afla la o petrecere în pijamale în Kibbutz Be-eri în timpul invaziei Hamas în Israel, pe 7 octombrie, și a împlinit nouă ani în timpul celor 50 de zile în care a trăit în captivitate.

Prietena ei Hila, în vârstă de 13 ani, a fost răpită în același timp și fost eliberată și ea, după intrarea în vigoare a armistiţiului de încetare a focului.

Tatăl lui Emily, Tom Hand, în vârstă de 63 de ani, a declarat acum că va face tot ce este necesar pentru a-i reda fiicei sale sentimentul de siguranță și bunăstare, după ce aceasta a fost eliberată în weekend.

Citește și
kfir babas
Cine este cel mai tânăr ostatic Hamas. Bebelușul, fratele lui și mama lor ar fi murit în timpul bombardamentelor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Inițial, s-a crezut că Emily a fost ucisă de Hamas, iar tatăl ei a declarat anterior că se bucură că a murit, în loc să treacă prin clipele de groază ale capturării.

În prezent, ea este evaluată de specialiști în traumatologie infantilă într-un spital din apropiere de Tel Aviv și a fost supusă unui tratament cu vitamine pentru a-i stimula sistemul nervos.

Tatăl fetei a dezvăluit, de asemenea, prin ce a trecut cea mică, care nu a fost ținută în tunelurile de sub Gaza, așa cum se aștepta, ci a fost obligată de Hamas să fugă de armata israeliană dintr-un loc în altul.

I s-a ordonat să păstreze tăcerea pe tot parcursul acestui calvar, iar de la eliberare nu a putut vorbi decât în șoaptă.

„A fost mutată în mod constant, pentru a fi cu un pas înaintea armatei. Trebuie să fi fost absolut îngrozită. O fetiță de opt ani condusă de străini de la o casă distrusă de explozii la alta, în mijlocul unei zone de război”, a declarat tatăl micuței.

Tatăl fetei a povestit că atacatorii Hamas strigau „yala, yala, yala” în arabă, ceea ce înseamnă „repede, repede, repede„, către ostatici, în timp ce aceștia fugeau pentru a-și salva viața, iar în Israelul ploua cu obuze și focuri de armă asupra lor.

„Am spus când era reținută că eram îngrozit de gândul că își va petrece a noua aniversare în captivitate,
dar realitatea a ceea ce i se întâmpla era de fapt mult mai rea și mă bucur că nu știam prin ce trecea atunci”, a mai precizat tatăl ei.

Bărbatul spune că este hotărât să își ajute fiica să se vindece, deși va fi un drum lung, însă vor ajunge acolo.

„Nu pot suporta să mă gândesc prin ce a trecut. A fost terorizată, dar ca tată al ei, este datoria mea să o fac să se simtă mai bine și o voi face. Va fi un drum lung, dar vom ajunge acolo.Știu acum că voi deveni un tată supraprotector și încă nu pot suporta să o scap din ochi”, a declarat bărbatul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Continuați să faceți cu mâna!”. Teroriștii Hamas vor să arate întregii lumi că se despart „prieteni” de ostatici
„Continuați să faceți cu mâna!”. Teroriștii Hamas vor să arate întregii lumi că se despart „prieteni” de ostatici

Israelul este dispus să prelungească armistițiul în Fâșia Gaza atât timp cât Hamas continuă să elibereze ostatici. Această declarație alimentează speranțele că acordul de încetare a focului, deja prelungit o dată, ar putea fi extins, din nou, vineri.

Cine este cel mai tânăr ostatic Hamas. Bebelușul, fratele lui și mama lor ar fi murit în timpul bombardamentelor
Cine este cel mai tânăr ostatic Hamas. Bebelușul, fratele lui și mama lor ar fi murit în timpul bombardamentelor

Hamas susține că Kfir Bibas, un bebeluș în vârstă de 10 luni, fratele său în vârstă de patru ani şi mama lor, care erau ţinuţi ostatici, au fost ucişi în timpul bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza.  

Crezută moartă, apoi în viaţă, tatăl unei fetiţe luate ostatică de Hamas se agaţă de speranţă
Crezută moartă, apoi în viaţă, tatăl unei fetiţe luate ostatică de Hamas se agaţă de speranţă

Tom Hand a trecut de la speranţa că fiica lui, Emily, a murit repede după ce a dispărut în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, în sudul Israelului, la gândul că ea şi-a petrecut a noua aniversare ca ostatică într-un tunel din Gaza.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.