Pomul simbol al prieteniei dintre Donald Trump și Emmanuel Macron s-a uscat

macron trump pom
Getty

Fotografia cu Donald Trump şi Emmanuel Macron plantând un stejar în grădinile Casei Albe a simbolizat prietenia afişată de cei doi lideri. Dar grefa nu a prins şi, în timp ce relaţiile au devenit mai tensionate de atunci, pomul nu a supravieţuit.

Preşedintele Franţei a oferit un puiet de stejar omologului său american cu ocazia vizitei sale de stat, la Washington, în aprilie 2018. Între două îmbrăţişări prieteneşti, şefii de stat, cu lopeţi aurite în mână, au aruncat câţiva bulgări de pământ peste rădăcinile arbustului, sub ochii soţiilor, dar mai ales în faţa camerelor de televiziune din lumea întreagă.

Puietul provenea dintr-o pădure din nordul Franţei unde şi-au pierdut viaţa în cel de-Al Doilea Război Mondial peste 2.000 de membri ai Marinei americane.

Stejarul simbol al prieteniei franco-americane a dispărut însă imediat, pentru a fi plasat în carantină. "Este obligatoriu pentru orice organism viu importat în Statele Unite", a explicat la acea dată ambasadorul francez în Statele Unite, Gérard Araud. "Va fi plantat din nou mai târziu", a adăugat diplomatul.

Dar, puietul nu a mai fost replantat, a făcut cunoscut săptămâna trecută o sursă diplomatică, în contextul în care Emmanuel Macron şi Donald Trump s-au întâlnit cu ocazia ceremoniilor de marcare a 75 de ani de la Debarcarea Aliaţilor în Normandia, unde au încercat să treacă peste numeroasele lor dezacorduri, de la Iran la comerţ, care au afectat relaţiile dintre ei în ultimul an.

Citește și
Donald Trump
Donald Trump a atacat NASA și a șocat din nou: ”Luna este o parte din Marte”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pomul a murit în perioada carantinei, mai scrie AFP.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
SUA şi Mexic au ajuns la un acord privind imigraţia. Anunțul făcut de Trump
SUA şi Mexic au ajuns la un acord privind imigraţia. Anunțul făcut de Trump

Donald Trump a anunţat vineri că SUA şi Mexic au ajuns la un acord privind imigraţia şi, în consecinţă, ameninţarea sa de a impune taxe vamale începând de luni tuturor produselor importate din Mexic nu se va concretiza

Donald Trump a atacat NASA și a șocat din nou: ”Luna este o parte din Marte”
Donald Trump a atacat NASA și a șocat din nou: ”Luna este o parte din Marte”

Un mesaj al președintelui Donald Trump i-a șocant pe pasionații de astronomie și spațiul cosmic. Liderul de la Casa Albă a scris pe Twitter că ”Luna este o parte din Marte”

75 de ani de la debarcarea din Normandia. Ceremonia din nordul Franţei
75 de ani de la debarcarea din Normandia. Ceremonia din nordul Franţei

Începute miercuri, pe coasta britanică, evenimentele care comemorează 75 de ani de la debarcarea din Normandia au continuat în nordul Franţei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă