Pe cecurile trimise americanilor afectaţi de coronavirus va figura numele lui Trump

Pe cecurile trimise americanilor afectaţi de coronavirus va figura numele lui Trump
Getty

Numele lui Donald Trump va fi imprimat pe cecurile de 1.200 de dolari care urmează să fie trimise americanilor afectați de coronacriză.

 

Departamentul Trezoreriei din SUA (Ministerul de Finanţe) a ordonat ca pe cecurile de 1.200 de dolari ce urmează să le fie trimise unui mare număr de americani afectaţi de criza coronavirusului să fie imprimat numele preşedintelui Donald Trump, ceea ce ar putea încetini livrarea cecurilor cu câteva zile, a relatat marţi cotidianul Washington Post, citat de Agerpres.

Oficiali din administraţie care au dorit să li se păstreze anonimatul au precizat că numele lui Trump va apărea pe cecuri în partea de jos, sub rândul pe care scrie ”Plată pentru impactul economic”.

Casa Albă şi Trezoreria nu au comentat deocamdată informaţia. Potrivit Washington Post, decizia de a include numele lui Trump pe cecuri a fost comunicată abia marţi departamentului tehnic de la IRS (Serviciul de venituri interne al SUA, administraţia financiară, care se ocupă de distribuirea ajutorului).

Citește și
echipaj ambulanta
Coronavirus România, LIVE UPDATE 15 aprilie. 7.216 cazuri confirmate, 372 de decese
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pachet de stimulare economică de 2,3 trilioane de dolari

”Acum, personalul de la tehnic, care lucrează de acasă, lucrează contra cronometru la implementarea modificării softului, ceea ce va întârzia probabil emiterea primei serii de cecuri”, au indicat doi înalţi oficiali citaţi de ziar.

Cecurile fac parte din pachetul de stimulare a economiei în valoare de 2,3 trilioane de dolari adoptat în martie de Washington pentru a reduce impactul economic al pandemiei cu noul coronavirus, survenită într-un an electoral în SUA, unde în noiembrie au loc alegeri prezidenţiale.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Coronavirus România, LIVE UPDATE 15 aprilie. 7.216 cazuri confirmate, 372 de decese
Coronavirus România, LIVE UPDATE 15 aprilie. 7.216 cazuri confirmate, 372 de decese

Coronavirus România, LIVE UPDATE 15 aprilie. Sunt 372 de decese şi 7.216 oameni sunt infectaţi cu noul virus, conform celor mai recente informaţii oficiale venite de la autorităţi. 

Cum ne afectează informațiile-parazit în izolare. Simptomele pe care le pot declanșa
Cum ne afectează informațiile-parazit în izolare. Simptomele pe care le pot declanșa

Mă doare gâtul, am febră, mă dor mușchii, parcă îmi vine să tușesc din orice. Mulți au astfel de simptome în această perioadă.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.