Partidul pro-rus al lui Robert Fico câștigă alegerile din Slovacia. Acesta a promis oprirea sprijinului către Ucraina

×
Codul embed a fost copiat

Partidul de stânga-populist Smer al fostului premier Robert Fico a câștigat alegerile parlamentare din Slovacia după ce a promis că va opri trimiterea de arme către Ucraina și va bloca potențiala aderare a Kievului la NATO, scrie Politico

Cu 98% din buletinele de vot numărate în țara de 5,5 milioane de oameni, Smer a avut 23,4% din voturi, înaintea Slovaciei Progresiste, liberale, orientate spre Occident, cu aproape șapte puncte procentuale și aproape 200.000 de voturi.

Câștigătorul alegerilor are prima șansă de a forma o majoritate în parlamentul de 150 de locuri.

Fostul coleg al lui Fico şi liderul HLAS, Peter Pellegrini, şi-a păstrat deschise opţiunile privind viitoarele coaliţii în comentarii televizate, pe măsură ce rezultatele deveneau mai clare.

Un guvern condus de Fico şi de partidul său SMER-SSD ar însemna că Slovacia, membră NATO, s-ar alătura Ungariei în contestarea consensului Uniunii Europene privind sprijinul acordat Ucrainei, chiar în momentul în care blocul încearcă să îşi menţină unitatea în opoziţia faţă de invazia Rusiei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Vrem să evaluăm totul, aşa că vom aştepta numărarea finală", a declarat Robert Kalinak, un candidat SMER-SSD şi aliat de lungă durată al lui Fico, adăugând că partidul va comenta rezultatele complete mai târziu duminică.

Sondajele de la ieşirea de la urne au dat PS drept câştigător, dar proiecţiile a două site-uri de ştiri slovace, bazate pe rezultatele obţinute în 90% din districte, îl dau pe Fico drept câştigător cu o marjă de aproximativ 5 sau 6 puncte procentuale.

Partidul PS a pledat pentru menţinerea sprijinului puternic al Slovaciei pentru Ucraina şi, de asemenea, ar urma probabil o linie liberală în cadrul UE în chestiuni precum votul majoritar pentru a face blocul mai flexibil, politicile ecologice şi drepturile LGBT.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.