Papa Francisc: "Nu trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu în vise şi imagini de măreţie şi putere"

Papa Francisc
Getty

Dumnezeu nu trebuie căutat "în vise şi imagini de măreţie şi putere", ci trebuie să fie recunoscut în oamenii "cu care ne întâlnim pe calea vieţii", i-a îndemnat papa Francisc pe credincioşii prezenţi duminică în Piaţa Sf. Petru din Vatican, relatează EFE.&a


"Nu trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu în vise şi imagini de măreţie şi putere, ci trebuie să-l recunoaştem în umanitatea lui Iisus şi, în consecinţă, în cea a fraţilor şi surorilor cu care ne întâlnim pe calea vieţii", a spus suveranul pontif în cuvântarea care a însoţit rugăciunea "Îngerul Domnului" de duminică.

"Dumnezeu s-a făcut trup şi sânge, s-a coborât pentru a deveni om, asemenea nouă, s-a smerit până la punctul de a lua asupra sa suferinţele şi păcatele noastre şi ne cere să-l cautăm nu înafara vieţii şi a istoriei, ci în relaţia cu Hristos şi cu fraţii", a adăugat papa Francisc.

"Şi în prezent revelaţia lui Dumnezeu în umanitatea lui Iisus poate provoca scandal şi nu este uşor de acceptat", a spus liderul de la Vatican, adăugând că "Iisus afirmă că adevărata pâine a mântuirii, ce transmite viaţa veşnică, este însăşi trupul său şi că, înainte de a respecta legi şi a împlini precepte religioase, pentru a intra în comuniune cu Dumnezeu este necesară trăirea unei relaţii reale şi concrete cu El".

Papa i-a sfătuit pe credincioşi să nu fie surprinşi dacă Iisus Hristos ne provoacă o "criză". Dimpotrivă, "ar trebui să ne îngrijorăm dacă nu ne provoacă o criză, pentru că este posibil să-I fi diminuat mesajul!".

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

"Haideţi să cerem harul de a ne lăsa provocaţi", a conchis pontiful care, după rugăciunea "Îngerul Domnului", a salutat mai multe grupuri de credincioşi prezenţi în piaţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
Citește și...
ONU acuză Israelul și militanții palestinieni de crime de război, comise în timpul acțiunii de eliberare a ostaticilor
ONU acuză Israelul și militanții palestinieni de crime de război, comise în timpul acțiunii de eliberare a ostaticilor

Biroul ONU pentru drepturile omului menționează posibile crime de război comise de forțele israeliene și de grupările armate palestiniene în legătură cu atacul forțelor israeliene care a dus la eliberarea a patru ostatici în weekend.

Avionul dispărut brusc de pe radar în care se afla un vicepreședinte a fost găsit. Din păcate nu sunt supraviețuitori
Avionul dispărut brusc de pe radar în care se afla un vicepreședinte a fost găsit. Din păcate nu sunt supraviețuitori

Epava unui avion în care se afla vicepreședintele Malawi a fost găsită fără supraviețuitori, a declarat președintele Lazarus Chakwera, scrie BBC

Antony Blinken: Netanyahu şi-a reafirmat angajamentul pentru încetarea focului în Gaza. Este un semn încurajator
Antony Blinken: Netanyahu şi-a reafirmat angajamentul pentru încetarea focului în Gaza. Este un semn încurajator

Secretarul de stat american Antony Blinken, aflat în vizită în Israel, a declarat marţi că premierul israelian Benjamin Netanyahu "şi-a reafirmat angajamentul" pentru încetarea focului în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou
Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou

De la compozitori la preoți ori persoane aflate în arest, alegerile locale au scos în față tot felul de personaje, unele de-a dreptul controversate, care au câștigat, totuși, încrederea cetățenilor.  

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".