Papa Francisc face apel la unitatea religiilor pentru apărarea mediului

papa francisc
Getty

Papa Francisc a subliniat, duminică, necesitatea ca toate religiile lumii să se unească pentru a se opune distrugerii mediului înconjurător.

 

Suveranul Pontif, în vârstă de 86 de ani, urma să susţină un discurs în deschiderea Pavilionului Credinţei din cadrul conferinţei climatice COP28 de la Dubai, însă o inflamaţie pulmonară l-a forţat să rămână la Vatican.

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a citit mesajul papei în locul acestuia, aşa cum a făcut şi sâmbătă, în cazul discursul principal al suveranului pontif de la summitul ONU dedicat climei.

„Religiile, ca voci ale conştiinţei în beneficiul umanităţii, ne amintesc că suntem creaturi finite, dominate de o nevoie de infinit", a spus papa, menţionând că un Pavilion al Credinţei reprezintă o premieră la o conferinţă COP.

Citește și
papa francisc
"Sunt în viaţă". Papa Francisc a anunţat că suferă de bronşită infecţioasă acută
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Pentru că suntem cu adevărat muritori, avem limitele noastre, iar protejarea vieţii presupune, de asemenea, să ne opunem iluziei rapace de omnipotenţă care ne devastează planeta", a spus papa.

Religiile, a subliniat el, „trebuie să acţioneze, în mod urgent, pentru binele mediului", să-şi educe membrii pentru a urma „stiluri de viaţă sobre şi fraterne" în locul celor risipitoare, şi să acţioneze pentru o revenire la contemplarea individuală a măreţiei naturii.

„Aceasta este o obligaţie esenţială pentru religii, care sunt chemate să predea contemplaţia, deoarece creaţia nu este doar un ecosistem ce trebuie conservat, ci şi un dar ce trebuie îmbrăţişat", a spus Francisc.

„O lume săracă în contemplare va fi o lume poluată în suflet, o lume care va continua să renunţe la oameni şi să producă deşeuri", a declarat suveranul pontif.

În discursul său principal pregătit pentru conferinţa de sâmbătă, papa Francisc şi-a reiterat apelul pentru eliminarea combustibililor fosili. Sute de instituţii catolice din întreaga lume au anunţat planuri de renunţare la acestea.

O investigaţie Reuters a constatat, însă, că în Statele Unite - cel mai mare producător de petrol şi gaze din lume şi unde aproximativ un sfert din populaţie este catolică - nicio dieceză nu a anunţat că a renunţat la combustibili fosili.

În discursul său adresat liderilor religioşi, papa Francisc a mai spus că pacea şi modul în care este gestionată planeta sunt interdependente.

„În faţa ochilor noştri, putem vedea cum războaiele şi conflictele dăunează mediului şi divizează naţiunile, împiedicând un angajament comun de a aborda probleme comune, cum ar fi protecţia planetei", a spus el, conform Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Papa Francis, discuţie „încordată” cu preşedintele israelian. Ce a discutat Suveranul Pontif despre războiul din Gaza
Papa Francis, discuţie „încordată” cu preşedintele israelian. Ce a discutat Suveranul Pontif despre războiul din Gaza

Papa Francisc a vorbit la telefon cu preşedintele israelian Isaac Herzog despre războiul Israel-Hamas, la sfârşitul lunii octombrie.

 

"Sunt în viaţă". Papa Francisc a anunţat că suferă de bronşită infecţioasă acută

Papa Francisc a anunţat, joi, că suferă de o formă de bronşită acută infecţioasă care l-a împiedicat să facă deplasarea la Dubai, în acest weekend, pentru summitul COP28 privind clima, informează News.ro, care citează AFP și Reuters.

Papa Francisc şi-a anulat deplasarea la Dubai, unde urma să participe la conferinţa ONU pentru climă
Papa Francisc şi-a anulat deplasarea la Dubai, unde urma să participe la conferinţa ONU pentru climă

La recomandarea medicilor săi, Papa Francisc şi-a anulat deplasarea prevăzută la Dubai pentru cea de-a 28-a Conferinţă a Părţilor (COP28) asupra schimbărilor climatice, care se va desfăşura sub egida ONU.  

Papa Francisc a luat prânzul cu un grup de femei transgender. Multe dintre ele sunt lucrătoare sexuale
Papa Francisc a luat prânzul cu un grup de femei transgender. Multe dintre ele sunt lucrătoare sexuale

Papa Francisc a găzduit un grup de femei transgender, multe dintre ele fiind lucrătoare sexuale care au migrat din America de Sud, în cadrul unui prânz organizat de Biserica Catolică de „Ziua Mondială a Săracilor”, săptămâna trecută.

Papa Francisc se va întâlni cu familii ale ostaticilor şi cu rude ale palestinienilor care locuiesc în Fâşia Gaza
Papa Francisc se va întâlni cu familii ale ostaticilor şi cu rude ale palestinienilor care locuiesc în Fâşia Gaza

Papa Francisc se va întâlni miercuri, separat, cu familii ale ostaticilor israelieni reţinuţi în Gaza şi cu rude ale palestinienilor care locuiesc pe acest teritoriu, a anunţat vineri Vaticanul, informează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.